Canada își închide ambasada din Venezuela. Maduro acuzat că nu vrea restabilirea democtației
- Mihnea Tăl ău
- 3 iunie 2019, 16:57
Canada şi-a închis temporar ambasada din Venezuela, reproşâdu-i preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro că guvernului său a luat măsuri pentru a limita capacitatea unor ambasadori străini să funcţioneze în Caracas, în special cei care preconizează restabilirea democraţiei.
Într-un comunicat publicat duminică, Ottawa a precizat în acelaşi timp că evaluează statutul reprezentanţilor diplomatici venezueleni în Canada, scrie agerpres.ro.
Potrivit ministrului de externe canadian, Chrystia Freeland, citată în acest comunicat, "regimul (de la Caracas) a luat măsuri pentru a limita capacitatea unor ambasadori străini să funcţioneze în Venezuela, în special a celor care preconizează restabilirea democraţiei în Venezuela".
"Din nefericire, la sfârşitul lunii, diplomaţii canadieni din Venezuela nu vor fi în măsură să obţină o acreditare diplomatică în timpul regimului Maduro, iar vizele lor vor expira", explică Freeland. "În consecinţă, nu avem altă soluţie decât să suspendăm temporar activităţile noastre la ambasada Canadei în Venezuela şi aceasta începând de acum", adaugă ea, în comunicat.
Canada, membră, alături de alte 12 ţări din America Latină, a Grupului de la Lima, "va continua să apere drepturile poporului venezuelean şi reinstalarea completă a democraţiei în Venezuela", adaugă comunicatul.
În ianuarie, Canada, la unison cu SUA şi principalele ţări din America Latină, s-au numărat printre primele care l-au recunoscut pe Juan Guaido, preşedintele Adunării Naţionale şi liderul opoziţiei venezuelene, drept preşedinte interimar al ţării.
Peste 50 de ţări îl recunosc în prezent pe Guaido drept şef al statului venezuelean. Opoziţia consideră frauduloase alegerile prezidenţiale care au avut loc în mai 2018 şi care i-au permis preşedintelui socialist Nicolas Maduro să se menţină la putere. AFLĂimediat Știrile Publika.MD. Intră pe Telegram