Campanie pentru oameni extraordinari

Campanie pentru oameni extraordinari

O serie de reportaje despre oameni excepţionali vor fi prezentate din 1 decembrie, în campania "Împreună dăm viaţă poveştilor".

Din decembrie, Antena 1 lansează campania "Împreună dăm viaţă poveştilor", primul proiect coordonat de Carmen Avram în cadrul trustului Intact. Printr-o serie de reportaje cu final deschis, 17 vedete ale postului vor susţine cazul unor personalităţi uitate.

Profesorul Pesamosca, uitat şi singur

"Vrem să captăm atenţia românilor: printre noi trăiesc oameni extraordinari. I-am văzut la televizor şi ne-am mândrit cu ei. Ne-au vindecat de boli grave. Leam admirat construcţiile. Ne-au încântat auzul. Ne-au făcut copilăria mai frumoasă cu filmele lor de desene animate. Sunt oameni excepţionali, talentaţi, uimitori, de cenţi, pe care i-am abandonat în uitare şi sărăcie. Le-am luat tot ce au avut ei de dat şi i-am lăsat ai nimănui. O nedreptate pe care trebuie să o reparăm. Ei sunt modele irepetabile de la care trebuie să învăţăm", spune Carmen Avram.

Un medic chirurg de excepţie care trăieşte într-o rezervă de spital, un fost vicepreşedinte de federaţie sportivă, acum paralizat, un campion la lupte de care nu-şi mai aminteşte nimeni, sunt doar trei dintre cele 17 istorii de viaţă.

"Dacă ai sau nu copii, dacă au făcut febra măcar o dată, dacă ai sau nu medici în familie, exemplul de dăruire al profesorului Pesamosca te copleşeşte. Modestia şi generozitatea concurează cu profesionalismul său. Singurul tabiet a rămas cafeaua de la ora 7.00. Altădată, oricare dintre asistente era mândră să i-o pregătească. Medicul nu mai profesează acum, iar asistenta a ieşit la pensie", spune Andreea Berecleanu.

Pe lângă prezentatoarea "Observatorului" de la ora 19.00, în proiect s-au mai implicat Andrei Zaharescu, Oana Frigescu Badiu, Anca Rusu, Simona Gherghe, Dan Capatos, Răzvan Simion, Dani Oţil, Dan Negru, Mihai Bendeac, Mircea Badea, Alex Ferariu, Mihaela Călin, Luiza Bogdan, Crina Abrudan.

Creatorul de desene animate

Proaspătă mămică, Oana Frigescu, prezentatoarea "Observatorului" de la ora 13.00 şi de la 16.00, susţine cauza unui creator de desene animate: "Am redescoperit lumea desenelor animate odată cu naş terea fetiţei mele, Maria, şi am fost profund impresionată de această poveste din cadrul campaniei Antenei 1, care le-a dăruit o bucurie nemărginită atâtor generaţii de copii şi pe care lumea a răsplătit-o dând-o uitării".

"Povestea pe care o prezint e strâns legată de sufletul meu. Este o poveste despre handbal, sport pe care şi eu l-am practicat. Este o poveste tristă cu multe finaluri frumoase", spune Luiza Bogdan, prezentatoarea ştirilor sportive.

Anca Rusu, prezentatoarea Observatorului de weekend, a ales cazul unei profesoare de pictură. "Pictura e una dintre pasiunile mele. În şcoala generală am avut şi eu un profesor de pictură care, la fel ca eroina poveştii noastre, m-a făcut să iubesc culorile şi chiar să câştig un concurs de pe un alt continent".

"O ţară care nu-şi respectă valorile este o ţară fără repere. Iar o ţară fără repere este o ţară care rătăceşte.", CARMEN AVRAM, coordonator campanie "Împreună dăm viaţă poveştilor

Ne puteți urmări și pe Google News