Călin Popescu-Tăriceanu despre servilismul politicienilor români. Cum a oprit o ședință politică convocată de ambasadorul SUA

Călin Popescu-Tăriceanu despre servilismul politicienilor români. Cum a oprit o ședință politică convocată de ambasadorul SUACălin Popescu-Tăriceanu, invitatul lui Dan Andronic. sursa: Hai Romania

Dezvăluirile fostului prim-ministru și președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, făcute azi, 7 octombrie în cadrul podcastului realizat de “Evenimentul Zilei”.

Invitat în podcastul „Contrapunct” realizat de jurnalistul Dan Andronic pe platforma Hai România, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a relatat că a refuzat organizarea unei întâlniri „politice” inițiate de ambasadorul SUA cu liderii grupurilor parlamentare, pe perioada în care era președinte al Senatului. Tăriceanu spune că i-a transmis în scris ambasadorului că „astfel de discuții își găsesc cadrul firesc în Parlament, într-o democrație parlamentară”, iar „întâlnirea nu s-a mai ținut”.

Fostul premier a povestit și despre o altă reuniune la Ambasada SUA, pe vremea când conducea grupul PNL din Camera Deputaților, cu prilejul unei vizite a Victoriei Nuland la București. „Discuția a semănat cu o lecție de politică de pe vremea comuniștilor”, a spus el, apreciind că „s-a sărit calul” în privința implicării diplomatice în agenda internă: „Nu e vorba de lobby, sunt intervenții de influențare a unor decizii în mod direct”.

Tăriceanu despre cazul Birchall

În același context, Tăriceanu a comentat tema documentului depus în SUA de un fost contractor CIA privind Ana Birchall, afirmând că „nu îl surprinde” și acuzând un „reflex de servilism față de o mare putere” în rândul clasei politice: „Istoric vorbind, complexul a rămas; s-a schimbat doar Înalta Poartă.”

Tăriceanu a mai spus că „dialogul dintre state este firesc”, ambasadorii având dreptul să ceară audiențe la președinte, premier sau miniștri, dar a subliniat că discuțiile politice între partidele parlamentare trebuie purtate instituțional: „Nu aveam nevoie de o mijlocire.”

Cum au sesizat străinii disponibilitatea românilor

Comentând reacția celorlalți oameni politici, Tăriceanu a spus:

“Dar vreau să vă spun că ei nu au sesizat nefirescul. Da, nu au sesizat nefirescul aceste invitații. Cum adică să ne ducem noi să discutăm politică la ambasadă? Nu știm să vorbim între noi? Sau n-avem unde să facem? Străinii au sesizat că la nivelul clasei politice, a leadershipului există această disponibilitate și atunci de ce să n-o folosească?

Sigur că fiecare țară are nevoie să-şi promoveze interesele economice, politice, strategice. E firesc să existe un dialog, de aceea ambasadorii pot să ceară să fie primiți de președinte, pot să ceară să fie primiți de primul ministru, de miniștrii cu care să aibă discuții punctuale, în care însă de foarte multe ori se sare calul. Adică nu e vorba de lobby, sunt intervenții de influențare a unor decizii în mod direct”.

Declarațiile îi aparțin lui Călin Popescu-Tăriceanu și au fost făcute în cadrul podcastului de pe platforma Hai România , pe care le puteți urmări mai jos.

Până la ora redactării, Ambasada SUA și persoanele menționate nu au oferit un punct de vedere. Redacția va publica reacțiile de îndată ce vor fi comunicate.