Californienii vor vota ”pentru” sau ”contra” abolirii pedepsei cu moartea
- Simona Mătieș
- 24 aprilie 2012, 09:40
Alegătorii din California vor fi întrebați, într-un referendum, dacă doresc abolirea pedepsei cu moartea.
Votul va avea loc în noiembrie, după ce mai mult de 500.000 de oameni au semnat pentru a susține propunerea.
Dacă se adoptă măsura, atunci toți deținuții condamnați la moarte vor avea pedeapsa schimbată în închisoare pe viață. Doar 13 persoane au fost executate în California, de la re-introducerea pedepsei, în 1978.
Susținătorii eliminării pedepsei capitale spun că se pot economisi, în acest fel, 100 de milioane de dolari pe an, dar oponenții spun că atunci nu s-ar mai fi face dreptate. ”Sistemul nostru este defect, costisitor și întotdeauna există riscul de a se face greșeli”, spune Jeanne Woodford, fost gardian de la închisoarea San Quentin, unde sunt încarcerați cei mai mulți dintre condamnații la moarte din SUA. Woodoford susține eliminarea pedepsei cu moartea și este autoarea propunerii, spriinite și de Uniunea Americană pentru Libertăți Civile (UALC). 723 de deținuți condamnați la moarte Ea spune că economiile de fonduri s-ar face prin faptul că s-ar plăti mai puțin avocaților care pledează în cazurile acestea, iar banii ar putea fi folosiți pentru investigarea crimelor nesoluționate. Potrivit proiectului de lege, cei care sunt condamnați la închisoare pe viață vor fi nevoiți, în viitor, să aibă un loc de muncă, în timpul în care își execută pedeapsa.
Datele oficiale arată că, la începutul lui 2012, existau, în California, 723 de deținuți condamnați la moarte, care așteptau punerea în practică a pedepsei, în timp ce la nivelul întregii țări sunt 3.189 de persoane în această situație. 184 de milioane de dolari pe an pentru condamnați Niciunul dintre cei condamnați nu a mai fost executat în California din 2006, iar un studiu din 2009 nota că acest stat american cheltuiește anual 184 de milioane de dolari, special pentru condamnații la moarte, mentenența și funcționarea infrastructurii necesare. În același referendum, localnicii vor fi întrebați despre costurile serviciilor de aprovizionare cu apă, contribuțiile politice, asigurările auto și alte legi locale.