Calendar Ortodox 30 ianuarie. Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sau Hrisostom

Calendar Ortodox 30 ianuarie. Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sau Hrisostom Sursă: Arhivă EVZ

Calendar Ortodox. Azi, 30 ianuarie, sunt prăznuiți Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sau Hrisostom.

Calendar Ortodox. Sfinții Trei Ierarhi sunt prăznuiți și separat, tot în ianuarie. Sfântul Vasile, în ziua întâia, Sfântul Grigorie, în ziua de 25, iar Sfântul Ioan, în ziua de 27 ale lunii.

Vasile, Grigorie și Ioan au fost episcopi ai Bisericii și au jucat roluri esențiale în conturarea teologiei creștine. În creștinismul răsăritean sunt cunoscuți și sub numele de cei trei mari Ierarhi și învățători ecumenici, în timp ce în catolicismul roman, cei trei sunt onorați ca Doctori ai Bisericii. Cei trei sunt venerați ca sfinți în ortodoxia estică, catolicism, anglicanism și alte biserici creștine.

În tradiția populară se spune că cine muncește în această zi riscă să orbească.

Ne puteți urmări și pe Google News

Calendar Ortodox. Care a fost cel dintâi

A existat și o mare dispută la începuturile pomenirii acestor sfinți, deoarece nu se știa care dintre ei este mai important sau are rangul de întâietate.

Istoria Bisericii Ortodoxe Române ne spune că spre sfârșitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei ierarhi. Oamenii se întrebau care este mai mare sau mai important: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gura de Aur. Dupa câțiva ani de la declanșarea neînțelegerilor, cei trei sfinți au început să i se arate în vis, unul câte unul, episcopului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o viziune avută de episcol, cei trei ierarhi s-au arătat împreună.

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat episcopului Ioan au rămas până în ziua de azi.

”După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învațături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viața și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace si unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înștiințează cu aceasta pe creștini, că noi în fata lui Dumnezeu, una suntem”, este mesajul transmis de cei trei Sfinți.

Ziua de 30 ianuarie, aleasă cei trei ierarhi

La primul Congres al Profesorilor de Teologie de la Atena, care a avut loc în anul 1936, s-a stabilit că cei Trei ierahi vor deveni patroni spirituali ai tuturor instituțiilor de învățământ teologie din lume.

De asemenea, după arătarea celor trei Sfinți, episcopul Ioan a decis ca ziua de 30 ianuarie să fie prăznuită în calendarul ortodox ca ziua celor Trei Ierarhi, a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie Teologul și a Sfântului Ioan Gura de Aur.

Cine au fost cei trei Sfinți

Sfântul Vasile cel Mare (330-379), recunoscut pentru asceza sa şi puterea rugăciunilor sale, încă de la începutul slujirii preoţeşti şi arhiereşti a înfruntat cu succes pe cei doi împăraţi romani Iulian Apostatul şi Valens, eretic arian. Biruindu-i prin înţelepciune şi rugăciune, salvând în defavoarea primului oraşul Cezareea Capadociei, iar de la al doilea obţinând bisericile ortodoxe confiscate şi date pentru slujire ereticilor arieni.

Sfântul Grigore Teologul (330-381), printr-o credinţă şi o răbdare îngerească înfruntând injurii, hule, invidii, loviri cu pietre, a reuşit în patru-cinci ani prin puterea şi înţelepciunea cuvântului său să readucă la ortodoxie capitala Imperiului Bizantin – Constantinopol (aproape 300.000 de locuitori) căzută aproape în totalitate în erezia ariană.

Sfântul Ioan Gură de Aur (354-407), încă de pe vremea când era preot în Antiohia, prin predică şi rugăciune, a salvat oraşul de la distrugere. Locuitorii antiohieni, revoltaţi de majorarea impozitelor, au distrus câteva statui ale împăratului Teodosie cel Mare, iar puternicul bazileu a luat hotărârea de a-l distruge. Adunând o armată de rugători-pustnici, Sfântul Ioan a înfruntat cu ea armatele imperiale, biruindu-le. Prin smerenie, bunătate, bună-cuviinţă a îmblânzit furia lor. Iar prin înţeleapta epistolă trimisă prin însuşi patriarhul Flavian, l-a îmblânzit pe împăratul Teodosie.