Calculele pentru formarea Guvernului, formula care intră în joc: „Este o situaţie complet nouă pentru România”

Calculele pentru formarea Guvernului, formula care intră în joc: „Este o situaţie complet nouă pentru România”

Vicepremierul interimar Tanczos Barna nu exclude posibilitatea formării unui guvern PSD-AUR, în contextul negocierilor purtate anterior între cele două formațiuni și al colaborării lor recente din Parlament. Reprezentantul UDMR a invocat negocierile pentru învestirea Guvernului propus de Adrian Veștea, dar și asocierea formală dintre PSD și AUR care a dus la schimbări în conducerea Camerei Deputaților.

„Ne uităm la acele declarații pe care le-au făcut unii cu privire la liniile de demarcație, cum nu vor face majorități și uite, prima dată a fost o negociere în secret care după aceea s-a aflat că a avut loc atunci când Guvernul Veștea a fost propus și s-a încercat învestirea”, a declarat Tanczos Barna, miercuri seară, la Euronews România.

Vicepremierul interimar a susținut că, la acel moment, a existat o negociere concretă între cele două formațiuni pentru obținerea voturilor necesare în Parlament.

„Atunci mulți n-au recunoscut, dar a existat o negociere concretă pentru voturi în plenul Senatului și Camerei împreună, pentru Parlament, pentru învestirea acelui guvern”, a afirmat Tanczos Barna.

Tanczos Barna: „Nu exclud să ducă către un guvern PSD-AUR”

Vicepremierul interimar a spus că, în opinia sa, colaborarea dintre PSD și AUR a evoluat față de acel episod, devenind una formală.

„Acum avem deja un pas următor, o evoluție a acestui lucru, o asociere, o coaliție formală, scrisă, semnată de aceste forțe politice”, a declarat el.

În acest context, Tanczos Barna nu a exclus ca această colaborare să ajungă până la formarea unui guvern PSD-AUR.

„Nu exclud să ducă către un guvern PSD-AUR, pentru că dacă asta este linia pe care se merge, probabil s-ar ajunge acolo”, a spus vicepremierul interimar.

Parlament fragmentat și coaliții cu mai multe partide

Tanczos Barna a vorbit și despre fragmentarea actuală a Parlamentului, pe care a descris-o drept „foarte mare”. El a afirmat că situația este una nouă pentru România, dar nu și pentru alte state europene.

Potrivit vicepremierului interimar, mai multe țări din Uniunea Europeană s-au confruntat cu situații în care Parlamentul a fost puternic fragmentat, iar formarea unei majorități a presupus menținerea împreună a patru sau cinci partide într-o coaliție.

„Foarte multe state ale Uniunii Europene au trăit și au simțit pe propria piele ce înseamnă să aibă o fragmentare foarte mare Parlamentul și ce înseamnă să ții împreună 4-5 partide într-o coaliție care, la un moment dat, formează un guvern după care se destramă”, a explicat Tanczos Barna.

Tanczos Barna: „Nu se poate guverna așa”

Reprezentantul UDMR a admis că, în acest moment, nu vede o soluție pentru ieșirea din situația politică actuală, dar a subliniat că actuala formulă de guvernare nu poate continua.

„Eu, în calitate de ministru interimar, vă spun că nu se poate guverna așa, nu se poate lucra eficient așa și această stare de guvernare și prin miniștri interimari trebuie să înceteze în cel mai scurt timp posibil și cineva trebuie să formeze o majoritate”, a declarat Tanczos Barna.