Jurnaliştii de la Split susţin că e foarte posibil ca suporterii echipei Hajduk să nu vină în număr mare la returul cu Dinamo.
Dinamo a învins cu scorul de 3-1 echipa croată Hajduk Split, întro partidă disputată joi seară, pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare, în prima manşă din turul trei preliminar al Ligii Europa.
Această victorie le oferă "câinilor" prima şansă la calificarea în play-offul competiţiei. Dinamoviştii nu privesc însă returul de la Split (programat joia viitoare, de la ora 20.30, în direct la Digi Sport) ca pe o simplă formalitate.
"Calificarea nu e rezolvată. Dacă am fi câştigat la Bucureşti cu 3-0, ar fi fost altă treabă. Am fi putut, totuşi, să rezolvăm soarta calificării în primele 15 minute ale meciului, când am avut, probabil, cele mai bune momente de joc până acum", a spus antrenorul dinamovist Ioan Andone după meci. "Schimb echipa şi vom juca totul pe atac. Dinamo Zagreb are un complex cu noi, sper ca acelaşi complex să-l aibă şi Dinamo Bucureşti", a ameninţat Stanko Poklepovici, tehnicianul de la Hajduk.
În război cu şefii clubului
Dinamoviştii se aşteaptă la un retur incendiar, ştiut fiind faptul că fanaticii suporteri croaţi creează o atmosferă infernală în tribunele stadionului "Poljud", din Split, care are o capacitate de 35.000 de locuri.
S-ar putea însă ca dracul să nu fie atât de negru de această dată. Unul dintre jurnaliştii croaţi prezenţi la Bucureşti susţine că e foarte posibil ca la retur să nu se afle în tribune mai mult de 10-15.000 de fani.
În sezonul trecut, galeria celor de la Hajduk s-a aflat în război deschis cu conducerea clubului. Între timp, Consiliul de Administraţie a fost remaniat, mai ales că unul dintre membri a ajuns în arestul poliţiei, sub acuzaţia de corupţie. Chiar şi aşa, însă, fanii nu au încredere în noua conducere şi, ca atare, nu par foarte interesaţi să populeze arena din Split la partida retur cu Dinamo.
Liga Europa
Dinamo Bucureşti - Hajduk Split 3-1 A. Cristea (6 - penalty), Garat (40), D. Kone (70) / Tomasov (64)
Dinamo: Curcă 6 - Homei 5, Scarlatache 5, Garat 7, Pulhac 4, D. Kone 7, N’Doye 6, Torje 6 (54, C. Munteanu 5), Ad. Cristea 6, L. Ganea 5, A. Cristea 6 (77, G. Păun). Antrenor: Ioan Andone.
Hajduk: Subasici 4 - Rezici 5, Maloca 4, J. Buljat 5, Strinici 5, Ljubicici 4 (43, Brkljaka 4), Vejici 5, Andrici 5, Oremus 4 (46, Tomasov 6), Ibricici 6, A. Sharbini 6. Antrenor: Stanko Poklepovici.
Arbitri: L. Probert 5 - S. Child 6, S. Long 6 (toţi din Anglia). Stadion: "Dinamo" - Bucureşti; Spectatori: 10.000.