Dinamo a defilat a aseară în derby-ul din Şoseaua Ştefan cel Mare. Giuleştenii visau într-o victorie care să le permită să spere la titlu.
Dinamo a demonstat că merită să fie liderul Ligii I la fotbal, după ce s-a impus aseară, pe teren propriu, scor 3-0, în faţa Rapidului - socotită cea mai în formă formaţie a returului. Ionel Dănciulescu a deschis scorul, în minutul 29, cu o execuţie pretenţioasă: şut din volè din dreptul punctului de la 11 metri. Gazdele şi-au mărit ecartul în minutul 57, prin Marius Niculae. La ambele reuşite, marele merit l-a avut mijlocaşul Gabriel Torje, care şarjat pe banda dreapta şi a centrat de fiecare dată ca la carte. La spartul târgului, Adrian Cristea a pus cireaşa pe tortul „câinilor”: 3-0!
Eşecul le-a tăiat aripile rapidiştilor, care sperau să reintre în lupta pentru titlu după meciurile bune, încununate cu rezultate excelente, din acest început de retur.
Bătăi între galerii
Cu două ore înainte de startul partidei, suporterii celor două echipe s-au încăierat în zona cartierelor Iancului şi Victoriei. Aceste conflicte au lăsat urmări: aproximativ şapte fani au fost răniţi. Primul conflict a avut loc în apropiere de Iancului, unde fanii nu s-au menajat deloc, împărţindu-şi pumni şi pietre. Al doilea conflict s-a petrecut în zona Victoriei, unde rapidiştii s-au încăierat cu forţele de ordine, iar mai apoi şi cu suporterii „roş-albi”. Spiritele nu sau calmat nici la intrarea în stadion. Fanii lui Dinamo au declanşat un alt scandal, în care pietrele au avut rol de grenade.
Bişniţă în curtea MI-ului
În jurul arenei (obiectiv aflat în proprietatea „Internelor”), bişniţa era aseară în floare. Interesul extrem de ridicat pentru această partidă a făcut ca, înainte cu doar cîteva minute ca jocul să înceapă, un bilet la tribuna “0” se vindea cu 100 de lei, de 2,5 ori mai mult decît preţul oficial. Stadionul „Dinamo” a fost arhiplin pentru prima oară în această ediţie de campionat.
- Fostul „câine” Ştefan Grigorie s-a îmbrăţişat cu mai mulţi jucători dinamovişti, iar cu Ionel Dănciulescu a stat mai mult la taclale. Şi portarul Ema Dolha, “rezerva” lui Lobonţ, s-a pupat cu Adrian Iencsi, “secundul” Rapidului. Cei doi au fost colegi în Giuleşti.
- Pe parcursul meciului, cele două galerii au afişat zeci de mesaje ironice. Gazdele au atacat primii: „Când se taie curentul, nu vă vedem nici la un metru”, iar rapidiştii au replicat arătându-le fanilor rivali un steag cu secera şi ciocanul.
LIGA I
DINAMO - RAPID . . . . . . . . . . . . .3-0 Marcatori: Dănciulescu (29), M. Niculae (57), Ad. Cristea (89)
DINAMO: Lobonţ 6 - Blay 6, Tamaş 6, Moţi 5, Simao 5 - Torje 8 (80, Mitea), N’Doye 6, Papa Malik 6, Ad. Cristea 7 - M. Niculae 7 (83, Cl. Niculescu), I. Dănciulescu 7 (86, Zicu). Antrenor: Mircea Rednic
RAPID: E. Andrade 5 - Maftei 6, Fernandes 5, J. P. Andrade 5, Mardare 4 (56, J. Pinto 5), Bozovici 4 - Şt. Grigorie 6 (68, Pitbull 5), C. Lazăr 6, Cesinha 6 (77, Herea) - Djalovici 5, Spadacio 6. Antrenor: Marian Rada
Stadion: „Dinamo”; Spectatori: 12.000; Arbitri: A. Bogaciu 6 - I. Popa 6 Ed. Dumitrescu 6