CAFEAUA din sfeclă roşie, inventată de un român: "Am satisfacţia că am contribuit la protejarea persoanelor care au făcut un VICIU din consumul cafelei"

CAFEAUA din sfeclă roşie, inventată de un român: "Am satisfacţia că am contribuit la protejarea persoanelor care au făcut un VICIU din consumul cafelei"

Un român din localitatea sârbească Vlaicovăţ a inventat cafeaua din sfeclă roşie. Nicolae Cotârlă şi-a înregistrat invenţia la Institutul pentru Proprietate Intelectuală din Belgrad şi susţine că este un produs care satisface gustul amatorilor de cofeină, dar care nu prezintă niciun risc, ba chiar este benefică sănătăţii datorită aportului mare de vitamine.

"Cafeaua mea, înregistrată ca marcă sub denumirea de Sorogat cafe na bazi svekle, este rezultatul unor cercetări pe care le-am început în anul 2012. Produsul este unic în lume", a declarat inginerul Nicolae Cotârlă, pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, tehnologia de obţinere a cafelei din sfeclă, deşi poate părea simplă, este foarte complicată, pentru că necesită anumite faze de prelucrare a sfeclei roşii, cea mai importantă fiind dezhitratarea legumei.

"Am pus la punct o instalaţie de procesare şi o linie de ambalare şi vidare. A fost costisitor pentru mine, dar a meritat. Am satisfacţia că am contribuit la protejarea persoanelor care au făcut un viciu din consumul cafelei", a explicat Cotârlă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Produsul său se comercializează en-gros pe pieţele din Serbia şi Germania, având reputaţia că poate fi utilizat fără riscuri de cardiaci, diabetici, femei gravide, chiar şi de copii, datorită conţinutului bogat în vitamine (A,B,C şi PP), proteine şi minerale.

Prepararea acestei băuturi care nu dăunează sănătăţii este cea clasică: se fierbe apa, se adaugă până la patru linguriţe de cafea la o ceaşcă de apă, o jumătate de linguriţă de miere dacă se doreşte şi poate fi consumată înainte sau după masă, în orice moment al zilei, chiar şi seara, pentru că nu provoacă insomnii ca alte cafele.

El a mai spus că produsul său nutritiv are un efect terapeutic asupra organismului uman şi poate fi utilizat cu succes în tratarea anemiilor, virozelor şi a imunităţii scăzute.