Cadou de Paşte: cozonaci şi vin cu sigla PDL

Cadou de Paşte: cozonaci şi vin cu sigla PDL

Cu doar două săptămâni înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, mai multe echipe ale membrilor PDL au împărţit în zilele de Paşte sacoşe portocalii cu cozonaci şi vin etichetate cu sigla partidului.

„Sunt pensionară şi m-am bucurat când un tânăr a sunat la uşă ca să îmi dea o sacoşă cu o jumătate de cozonac şi o sticlă de vin roşu. Le-am servit de Paşte”, povesteşte Maria Comănescu, din cartierul Bariera Bucureşti, una dintre zonele unde echipele PDL au împărţit alimentele „portocalii”.

”În total au fost 15.000 de pachete pentru ploieşteni, iar gestul nostru nu a avut caracter electoral”, a explicat astăzi primarul Andrei Volosevici, preşedintele PDL Ploieşti. 

În campania de la alegerile parlamentare de anul trecut, mai mulţi candidaţi ai PDL în Prahova au împărţit produse alimentare şi cântare electronice. Chiar şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a fost acuzată că a organizat o excursie electorală la Bruxelles, pentru administratorii blocurilor din colegiul Ploieşti Vest, unde a câştigat alegerile cu 61% din voturi.

Cu ocazia alegerilor locale din iunie 2008, Biroul Electoral Central a definit bunurile care se încadrează la mită electorală: mărfuri de utilitate alimentară - alimente, băuturi alcoolice sau nealcolice, produse din tutun - sau nealimentare.

Ne puteți urmări și pe Google News