Cablurile ilegale din centrul Timişoarei, tăiate de autorităţi

Cablurile ilegale din centrul Timişoarei, tăiate de autorităţi

Autorităţile locale din Timişoara vor începe de luni să taie toate cablurile din centrul istoric al oraşului, care nu au fost luate în evidenţele inventarului realizat recent de municipalitate şi agenţii economici.

Măsura vine după ce, la începutul anului, edililii au înţeles cât de inestetice sunt şirurile de cabluri care atârnă în faţa clădirilor monument istorc şi le-au inventariat, pentru ca acum să le taie pe cele nerevendicate.

„De luni vom începe în zona Cetate tăierea cablurilor aeriene care nu sunt marcate. Reamintim, încă o data tuturor deţinătorilor de cabluri din această zonă că la expirarea termenului limită vom trece la dezafectarea cablurilor găsite neetichetate, care nu sunt revendicate de nimeni. Cei care au astfel de cabluri şi nu au luat încă legătură cu Primăria, trebuie să o facă pentru a putea să le eticheteze până la data limită”, a declarat viceprimarul Sorin Grindeanu.   Etichete speciale pentru operatori

La nivelul Primăriei Timişoara s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanţi ai municipalităţii şi ai operatorilor de servicii de date şi voce. Aceştia au stabilit că inventarierea stâlpilor şi etichetarea cablurilor să se facă pe zone, începând cu Cetate, adică zona delimitată de străzile Jiul, Republicii, Demetriade, Dimitrie Gusti, Take Ionescu, Popa Şapca şi Canalul Bega. Urmează restul de 14 zone ale oraşului: Iosefin, Elisabetin, Odobescu, Campus Universitar, Fabric, Badea Cârţan, Tipografilor, Kogălniceanu, Antene, Circumvalaţiunii, Mircea cel Bătrân, Blaşcovici, Gara de Nord, Stadion.

Primăria a transmis către operatori modele de etichete pentru cabluri, cu însemnele specifice fiecărei companii. „Până în prezent, se cunosc ca proprietari de stâlpi ENEL, RATT, Atlas Telecom şi primaria”, a mai precizat viceprimarul Grindeanu.

Procedura reprezintă prima etapă din operaţiunea care vizează trecerea cablurilor în subteran, ce are că termen de finalizare sfârşitul anului 2012.  

Ne puteți urmări și pe Google News