Bute: „Plutesc!“

Bute: „Plutesc!“

Campion mondial IBF, gălăţeanul a devenit cel mai titrat pugilist din istoria boxului românesc.

Lucian Bute este, începând de sâmbătă dimineaţă, „noul Doroftei“ al boxului românesc. Deşi nu la fel de spectaculos ca „Moşul“, pugilistul moldovean a devenit, sâmbătă dimineaţă, la Montreal, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins, prin KO tehnic în runda a 11-a, pe columbianul Alejandro Berrio.

Provenit dintr-o familie modestă din comuna gălăţeană Pechea, Bute (27 de ani) şi-a croit cu pumnii drumul către glorie şi bogăţie, devenind al treilea boxer tricolor campion mondial la profesionişti, după Leonard Doroftei şi Mihai Leu. Titlul cucerit de Bute este însă mai valoros decât cele obţinute de precedesorii săi, centura IBF fiind mai bine cotată decât WBA şi WBO, acolo unde s-au impus Doroftei (în 2002), respectiv Leu (în 1997).

A petrecut până în zori

Lucian Bute intră cu greu în pielea campionului mondial. Imediat după încheierea meciului de la „Centre Bell“, însoţit de zeci de suporteri români, Bute a plecat spre Hotelul Maritim din Montreal, acolo unde a rememorat clipele importante ale luptei. Berrio, fostul campion mondial, a rezumat însă cel mai bine momentul-cheie al partidei: „Nici nu mai ştiu câte lovituri mi-a dat Bute, pentru că n-am mai fost în stare să mă apăr după primul pumn primit în acel atac decisiv din runda a 11-a“.

Deşi epuizat fizic şi cu ochiul drept tumefiat, Bute a plecat împreună cu prietenii la restaurantul Sultanul, acolo unde a petrecut până în zori.

„N-am putut să dorm deloc după ce am trăit atâtea emoţii. M-am zbătut mulţi ani pentru a-mi atinge ţelul, iar acum mi-am împlinit visul. Pur şi simplu plutesc! Sunt fericit pentru că pot împărtăşi acest moment euforic cu cei dragi“, a mărturisit românul, care a încasat o bursă de 200.000 de dolari.

Bute îşi doreşte o vacanţă, după care va merge la Chicago, să asiste la Campionatele Mondiale de box rezervate amatorilor. „O să ajung în România la sfârşitul lunii noiembrie şi, timp de o lună, o să tot sărbătoresc. Apoi, mă întorc la Montreal să-mi reiau antrenamentele. Trebuie să-mi apăr centura!“, a adăugat gălăţeanul.

Conform regulamentului IBF, Bute trebuie să îşi pună centura la bătaie în maximum nouă luni, în faţa challengerului la titlu (pugilistul cel mai bine clasat în ierarhia IBF), care, acum, este Vitali Tsipko (Ucraina). Între timp, românul mai are dreptul să dispute un meci (probabil în martie) cu un adversar bine cotat, pe care şi-l poate alege.

ÎN NUMELE MAMEI

Şi băieţii plâng câteodată Imediat ce a fost desemnat câştigător în partida cu Alejandro Berrio, Lucian Bute i-a mulţumit mamei sale, Mărioara: „Te iubesc, mamă!“. După care a izbucnit în lacrimi. La peste 7.000 de kilometri distanţă, undeva, în comuna gălăţeană Pechea, şi mama lui plângea de fericire.

După meci, primul telefon pe care noul campion l-a dat a fost acasă. „Suntem mândri de Lucian. Mă bucur că, pe lângă antrenor şi bunul Dumnezeu, s-a gândit şi la mine şi mi-a dedicat victoria“, a povestit Mărioara Bute, care a refuzat să vadă meciul la televizor alături de soţ şi cele două fiice rămase acasă, alte două fiind plecate în Italia. La final însă, doamna Bute a luat televizorul în braţe şi a sărutat ecranul.

„A ştiut ce vrea în viaţă“

Mama pugilistului povesteşte că „nici la însurătoare nu s-a gândit băiatul“, pentru că mai întâi a vrut să pună mâna pe centura mondială. „A ajuns acolo unde şi-a visat el că o să ajungă. Cu gândul ăsta a pornit de acasă, să ajungă campion mondial. M-am rugat la bunul Dumnezeu să-l apere. M-a ascultat şi l-a apărat. Întotdeauna a ştiut ce vrea în viaţă şi a ales mereu drumul cel bun“, a adăugat emoţionată mama campionului. (Marian Păvălaşc)

Ne puteți urmări și pe Google News