Americanii au fost la un pas de a pune mana pe el, dar l-au scapat printre degete.
De aproape trei ani, Washingtonul nu mai are niciun indiciu credibil despre locul in care s-ar ascunde Osama bin Laden.
Povestea cautarii celui pe care spionii si soldatii americani il cunosc sub numele codificat „tinta de inalt nivel unu” (High-Value Target 1) este o istorie frustranta a ratarii unor oportunitati. Este o istorie a esecului, plina de genul „daca si iar daca”.
In timp ce americanii au ratat intr-un mod incredibil putinele ocazii de a-si indeplini obiectivul, reteaua terorista al-Qaida s-a reorganizat in muntii din Afganistan si Pakistan si da de lucru guvernelor occidentale.
Din cand in cand, presedintele american George W. Bush scoate de la naftalina povestea capturarii lui Bin Laden cu orice pret. Dar acest subiect nu prea mai impresioneaza pe nimeni. In ultimul timp, alertele care avertizeaza ca al-Qaida pregateste reeditarea atentatelor din 11 septembrie 2001 au fost considerate de analisti si de unii politicieni de peste Ocean drept incercarile disperate ale Casei Albe de a castiga sprijinul populatiei si al presei pentru razboiul impotriva terorismului.
Bin Laden si cei 40 de bodyguarzi
Au trecut sase ani de cand cel mai puternic om de pe planeta sustine ca il va captura pe cel mai periculos terorist din lume. In primele zile de dupa 11 septembrie, Bush cerea ca Bin Laden sa fie prins „viu sau mort”, iar Cofer Black, seful contraterorismului de la CIA, le-a ordonat oamenilor lui sa-i puna pe masa capul lui Osama. Dar pe masa lui Cofer n-au ajuns decat vesti proaste.
Marea ocazie s-a ivit in iarna 2004-2005, pe cand Osama bin Laden si oamenii sai se ascundeau intr-o trecatoare montana din apropierea granitei dintre Afganistan si Pakistan. O santinela postata la cativa kilometri departare a zarit o patrula americana indreptandu-se spre ascunzatoarea lui Bin Laden.
Sheik Said, unul dintre sefii operatiunilor al-Qaida din Egipt, a marturisit mai tarziu ca panica era atat de mare incat cei 40 de bodyguarzi care il pazeau au fost la un pas de a folosi parola finala, ceea ce inseamna ca ar fi trebuit sa-l ucida pe Bin Laden si apoi sa se sinucida pentru a nu fi capturati vii.
Osama e convins ca nu poate fi prins niciodata, i-a spus Said unui reporter al revistei americane „Newsweek”. „Le-a spus oamenilor sai ca trebuie sa moara toti si sa-l sacrifice si pe el daca exista 99a sanse sa fie capturat”. Insa parola nu a fost data niciodata, pentru ca soldatii au luat-o in directia opusa. Teroristii au ajuns la concluzia ca nu i-a vandut nimeni; pur si simplu, patrula ajunsese acolo din intamplare.
Un joc de noroc
Timp de sase ani, americanii au bajbait prin regiunea nesigura sinistra dintre Afganistan si Pakistan, amagindu-se ca il mai pot prinde pe liderul celei mai mari retele teroriste din lume. Sursele din serviciile secrete americane contactate de „Newsweek” au admis ca vanatoarea pentru prinderea lui Bin Laden a devenit un joc care tine mai mult de sansa. De cand Bin Laden a scapat din Tora Bora, in decembrie 2001, agentii americani n-au avut niciodata mai mult de 50a sanse de a se apropia de el, relateaza „Newsweek”.
Cu toti satelitii sai de spionaj, cu aparatele de supraveghere aeriana, cu toate comandourile speciale si recompensele de zeci de milioane de dolari, masinaria perfecta de razboi a Americii nu poate captura un fanatic religios care traieste in conditii medievale. Cea mai simplista explicatie pentru acest paradox ar fi ca informatiile despre inamic parvin foarte greu in timp de razboi, iar tintele sunt adesea foarte greu de anihilat, mai ales daca fugarul se ascunde intr-o regiune populata de simpatizanti.
Pe de alta parte, razboiul din Irak a consumat resursele, iar interventia americana pe teritoriul pakistanez nu a fost niciodata pe placul presedintelui Pervez Musharraf, care multa vreme a simulat ca sprijina SUA, preferand sa nu-i enerveze si mai mult pe fundamentalisti.
Rotatia cadrelor
Atunci cand Pentagonul a dorit sa-si dispuna trupele in Afganistan, spionajul a replicat ca aceasta decizie ar deranja aliatii locali. CIA prefera sa-l caute pe Bin Laden cu ajutorul agentilor infiltrati si a informatorilor, varianta care cerea mai mult timp.
CIA a continuat sa mearga pe urmele lui Bin Laden, contactand triburile locale. Hajji Zahir si Hajji Zaman, doi sefi de triburi implicati in operatiuni, au declarat pentru „Newsweek” ca liderul unui alt trib pastun, Hazrat Ali, a fost platit cu sase milioane de dolari de al-Qaida pentru a-l lasa pe Bin Laden sa scape. In lipsa unor dovezi, CIA nu poate face nimic, desi agentii sunt convinsi ca triburile merg la doua capete.
Lui Bin Laden i-a placut mereu sa se joace de-a v-ati ascunselea cu dusmanii sai. Din cand in cand, mai da cate un semn de viata prin inregistrari audio si video in care isi prezinta amenintarile cavernoase la adresa Occidentului. Chiar daca si aparitiile sale televizate au cam inceput sa plictiseasca, Bin Laden ramane la carma jocului.
Recompensa pusa pe capul sau a ajuns la 25 de milioane de dolari, insa triburile pastune prefera banii sauditi care sustin scolile fundamentaliste. La randul lor, serviciile secrete pakistaneze n-au niciun interes sa-si strice relatiile consolidate de zeci de ani cu jihadistii, dupa ce au colaborat foarte bine in timpul razboiului antisovietic. Senzatia este ca americanii au patruns pe un teren unde nu-i are nimeni la inima si unde primesc doar piste false.
Eforturile americanilor de a-l captura pe Bin Laden au fost compromise din start, apreciaza „Newsweek”. In timp ce terenul dificil impunea trimiterea unor unitati mici, care sa cunoasca bine zonele, Pentagonul voia sa desfasoare trupe si sa duca un razboi in toata regula, pentru a obtine rezultate concrete. Dar bombardarea unor pesteri nu ofera victorii entuziasmante.
Erori au fost, erori sunt inca Washingtonul a crezut ca invadarea Irakului va da o lectie dura islamistilor despre puterea Americii. La inceputul anului 2002, drone aeriene (avioane fara pilot) care urmau sa fie trimise in Afganistan au fost tinute deoparte pentru razboiul din Irak. Unitatile Delta Force, cele mai importante trupe de comando ale armatei, au fost transferate din Afganistan pentru a pregati invazia din Irak.
Al cincilea Grup al Fortelor Speciale, care includea cei mai buni vorbitori de limba araba, a fost trimis acasa ca sa se pregateasca pentru Irak, fiind inlocuit cu Grupul 7 al Fortelor Speciale, compus din vorbitori de spaniola si cu experienta in regiunea Americii de Sud. Cei mai buni agenti CIA, oameni cu importante contacte tribale, au fost rotiti si inlocuiti cu altii, care o luau de la zero in urmarirea lui Bin Laden. Dusmanul numarul unu al Americii primea un neasteptat ragaz.
Frustrarea informatorilor, lasati de izbeliste, fara oamenii lor de legatura, ajunsese la limita. Adam Rice, sergent in cadrul Echipei A din Fortele Speciale, lucra in 2002 intr-o casa conspirativa din apropiere de Kandahar. In iulie 2002, un agent CIA l-a informat ca o persoana despre care se credea ca ar fi Mullahul Omar, liderul talibanilor din Afganistan, a fost depistat de o drona in Valea Shahikot. Seful talibanilor putea fi eliminat cu o racheta trasa din elicopter, dar americanii erau obligati sa se miste foarte repede.
Cand tehnica e inutila
Rice nu era prea optimist, stiind ca va primi greu permisiunea de a organiza atacul. Desi au fost nevoiti sa se aventureze la cinci kilometri distanta de casa conspirativa pentru a verifica in ce conditii se va desfasura misiunea, el si oamenii sai au trimis cererea, cunoscuta ca formularul 5-W. Pentru aprobarea unei misiuni de atac e nevoie de multe aprobari, iar acest proces poate necesita cateva zile.
„Am scris cererea pe o caldura de 40 de grade Celsius, aveam probleme din cauza dizenteriei, iar bazele din Kandahar si din Baghram ne reprosau ca am scris incorect sau ca nu am folosit tasta tab pentru a delimita corect frazele”, a relatat Rice reporterilor de la „Newsweek”.
Dar Rice a facut raportul. Zilele au trecut fara niciun raspuns. „Fereastra” ideala de timp a trecut, iar tinta a parasit zona. Nu mai conteaza daca era chiar Omar sau nu, important e ca modul de operare la fata locului era deficient. Toate dronele din lume si toti satelitii de pe cer nu mai pot ajuta cu nimic atunci cand deciziile apartin tot oamenilor, iar acestea sunt eronate sau nu sunt luate la timp.
VEDETA TV
Al-Jazeera, fereastra lui Bin Laden catre lume
Chiar si Yeti a fost zarit mai des. Cel mai cautat om din lume poate fi gasit numai la postul arab de televiziune Al-Jazeera. Si doar pe casete.
octombrie 2001 La doua ore dupa ce SUA incep bombardamentele in Afganistan, Bin Laden avertizeaza intr-o inregistrare video trimisa postului Al-Jazeera ca nu va avea odihna pana cand conflictul din regiune nu va fi incheiat.
noiembrie 2001 O scrisoare despre care se spune ca a fost trimisa de Bin Laden indeamna musulmanii din Pakistan sa sustina Islamul, dupa ce Pakistanul s-a aliat cu SUA in razboiul din Afganistan.
decembrie 2001 Trupele americane intercepteaza mesaje radio in care Bin Laden isi dirija militantii din regiunea muntoasa Tora Bora.
aprilie 2002 Mai multe imagini video sunt difuzate de Al-Jazeera, alaturi de un montaj cu imagini ale unui participant la alegerile din 11 septembrie 2001 care isi citeste testamentul.
septembrie 2002 Ramzi Binalshibh, unul dintre cei care au planuit atentatele din 11 septembrie 2001, este capturat in orasul pakistanez Karachi.
noiembrie 2002 Intr-o inregistrare video difuzata de Al-Jazeera, Bin Laden revendica atentatele din Bali, Yemen si luarea de ostatici la un teatru din Moscova, soldata cu zeci de morti.
februarie 2003 O inregistrare audio, Osama face apel catre fundamentalistii islamisti sa loveasca tintele din Marea Britanie si SUA daca Irakul este atacat. O luna mai tarziu incepe invazia Irakului.
martie 2003 Liderul al-Qaida Khalid Sheikh Mohammed este arestat in Pakistan. Anchetatorii lui cred ca acesta tinea legatura cu Bin Laden.
aprilie 2003 O inregistrare audio atribuita lui Bin Laden, in care acesta indeamna la atacarea guvernelor care au interese in Golf, este data publicitatii de agentia Associated Press.
septembrie-octombrie 2003 O caseta audio este difuzata de Al-Jazeera. Osama se roaga pentru atentatorii din 11 septembrie 2001 si anunta noi atacuri impotriva SUA.
ianuarie 2004 Al-Jazeera difuzeaza o caseta audio in care Osama vorbeste despre capturarea lui Saddam Hussein si critica statele arabe pentru sprijinul acordat SUA in razboiul din Irak.
octombrie 2004 Noi imagini video cu Bin Laden sunt difuzate de Al-Jazeera chiar inaintea alegerilor prezidentiale din SUA. El ameninta SUA cu noi atentate daca Bush este reales.
decembrie 2004 Intr-o inregistrare audio, Bin Laden il numeste pe Abu Musab al-Zarqawi „emirul” al-Qaida in Irak.
martie 2005 Presedintele pakistanez Pervez Musharraf declara ca trupele tarii sale au foarte aproape de a-l captura pe Osama bin Laden in perioada mai-iulie 2004, dar fugarul a scapat.
ianuarie 2006 Al-Jazeera difuzeaza o caseta audio in care Bin Laden ameninta SUA cu noi atacuri si ofera un termen pentru ca America sa-si retraga trupele din Irak. Washingtonul respinge prompt oferta.
aprilie 2006 Intr-o caseta audio atribuita lui Osama bin Laden si difuzata de Al-Jazeera, vorbitorul acuza „cruciada zionista impotriva Islamului” si implicarea statelor vestice in regiunea Darfur din Sudan.