Deutsche Boerse se afla in negocieri avansate pentru preluarea International Securities Exchange (ISE), pentru aproximativ 2,6 miliarde de dolari, potrivit publicatiei "Wall Street Journal", citata de Reuters.
Bursa germana, una dintre cele mai mari si mai eficiente din lume, va oferi 68 de dolari pentru o actiune ISE, achizitia permitandu-i sa-si extinda operatiunile pe piata americana de optiuni.
Ca urmare a negocierilor avansate, titlurile Bursei americane de optiuni s-au apreciat cu peste 30 de procente in sedinta de luni, 30 aprilie, ajungand de la 54,7 dolari pe actiune la nivelul de 63 de dolari.
Directorul general al Deutsche Boerse, Reto Francioni, urmeaza sa prezinte luni, consiliului de supraveghere, un plan de achizitie pentru ISE, potrivit unor surse apropiate situatiei.
Potential urias
ISE, cea mai mare piata de optiuni din Statele Unite, care a fost inscrisa la Bursa in 2005, a fost considerata de analisti drept o posibila tinta de preluare dupa ce Nasdaq Stock Market a contactat in aceasta luna Philadelphia Stock Exchange, a treia mare Bursa de profil din SUA, pentru o posibila preluare.
Bursele de valori isi consolideaza activitatile, pentru diversificarea operatiunilor si reducerea costurilor, iar pietele de optiuni au devenit atractive in mod special, intrucat tranzactiile cu aceste instrumente financiare se dezvolta mai rapid decat cele cu actiuni sau contracte futures.
Chiar la inceputul anului, Bursa din Polonia si-a aratat intentia de a prealua tot pachetul de actiuni detinut de statul bulgar la Bursa de la Sofia, reprezentand 44% din titluri.
Si la noi, in 2006, Bursa de Valori Bucuresti a incercat fuziunea cu cea de marfuri si monetar-financiara de la Sibiu (BMFMS), insa demersul a esuat din lipsa de resurse financiare, conform spuselor lui Stere Farmache, directorul general BVB. Un alt motiv a fost acela ca actionarii BVB nu s-au putut pune de acord in ceea ce priveste modul in care urma sa aiba loc fuziunea.