Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au crescut în 2007 de cel puţin trei ori peste dobânzile bancare, în ciuda problemelor de pe pieţele internaţionale.
Ieri a fost ultima şedinţă de tranzacţionare pe Bursă din 2007. Indicele BET, care urmăreşte tendinţa celor mai lichide zece titluri, a consemnat în 2007 o creştere de 22,05%, iar indicele BET-FI, care include acţiunile SIF-urilor, a avansat cu 24,85%. Indicele care arată tendinţ a generală a pieţei, BET-C, a crescut cu 32,64%. „Piaţa de capital din România a fost influenţată în 2007 de un mix de factori: politici, factorii specifici la nivel micro şi macroeconomic, cât şi factorii externi strâns legaţi de evoluţia pieţelor financiare la nivel global“, ne-a declarat Mihai Alexa, analist la societatea de investiţii financiare SSIF Broker Cluj. Intrarea României în UE a fost aşteptată cu mult optimism de investitori. Astfel, în prima zi de tranzacţionare din 2007, indicii BVB au câştigat 4%-5%. Tot în prima parte a anului, impactul pozitiv al aprecierilor de pe Bursele externe, combinat cu rezultatele bune ale economiei, au dus la creşteri accelerate pe Bursă. Probleme în SUA şi în „bucătăria“ proprie Apoi, în a doua jumătate a anului, s-au agravat problemele de pe pieţele financiar-monetare internaţionale, generate de criza din sectorul ipotecar american. Bursa românească a reacţionat şi ea la evoluţiile externe. În doar două-trei săptămâni, indicii pierdeau circa jumătate din avansul câştigat în 2007. Situaţia a fost agravată de factorii macroeconomici - adâncirea deficitului de cont curent şi creşterea inflaţiei. La sfârşitul lui octombrie, Bursa revenea foarte aproape de maximele atinse la începutul verii. La mijlocul lui noiembrie însă, din cauza agitaţiei de pe scena politică, conjugată cu modificarea perspectivei de rating a României din stabil spre negativ şi cu intensificarea problemelor de pe pieţele financiare externe, a venit o nouă serie de corecţii. Bursa din România a pierdut într-o săptămână aproape tot ce câştigase în 2007. Scăderea a fost ameliorată de oferta publică iniţială Transgaz, care s-a dovedit a fi un mare succes, oferta fiind subscrisă de peste 27 de ori. OPTIMISM Prognoze pentru anul viitor Anul 2008 promite multe din perspectiva evoluţiei pieţei de capital din România, spune Mihai Alexa. „Este aşteptată listarea unor companii de stat, cât şi cu capital privat, din domenii de activitate dinamice: transport şi logistică, construcţii“, adaugă Alexa. Plasamentele investitorilor vor continua să vizeze sectoarele financiar-bancar, construcţii, alimentar, retail, dar şi companiile care activează în sectorul petrolier/gazifer şi al serviciilor din acest domeniu.