Scriitorii şi-au strâns amintirile din copilărie într-un volum inedit, „Cartea cu bunici“, care va fi lansat miercuri.
Un text scris în „România literară“, care s-a lăsat cu zeci de scrisori, i-a dat lui Marius Chivu ideea unui „inventar“ al bunicilor din cultură. A ieşit „Cartea cu bunici“, în care s-au pus pe povestit întâmplări cu „mamamare“, „tataia“, „băbuţa“ sau „tăicuţu“ copilăriei lor Andrei Pleşu, Nora Iuga, Radu Cosaşu, Dan C. Mihăilescu, Antoaneta Ralian, Alex. Leo Şerban, Emil Brumaru, Adrian Cioroianu, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, T.O. Bobe sau Andrei Codrescu. În trei ani, coordonatorul cărţii a mobilizat 92 de scriitori, publicişti şi jurnalişti care şi-au evocat figurile bunicilor în câteva texte memorabile. „Reacţiile stârnite de acel material şi scrisorile pe care le-am primit ulterior miau confirmat faptul că există nenumărate poveşti extraordinare cu bunici“, scrie Chivu în prefaţa volumului care va fi lansat miercuri de Humanitas. Un poem ţine loc de poveste la pagina lui Şerban Foarţă, iar Filip Florian a decupat un fragment despre bunicul său din romanul „Băiuţeii“. La finalul volumului, în 20 de fotografii de la începutul secolului al XX-al apar bunicii lui Matei Călinescu, ai Anei Blandiana, Anamariei Beligan sau Andrei Oişteanu. Bunici de Nobel Într-o departajare „brută“, nepoţii din carte se împart în „norocoşii“ care au gustat din plin răsfăţul în casa bunicilor şi cei care şi-i amintesc şters sau nu şi i-au întâlnit niciodată. Andrei Pleşu e de partea celor care stau prost la capitolul „bunici“, cu unul mort în tinereţe şi alţi doi prea puţin prezenţi. „Mama-mare Elena şi tata-mare Mitică (n.r. - bunicul vitreg) sunt singurele personaje cărora li se potriveşte, în memoria mea, rolul bunicilor. Nu m-au certat niciodată şi mi-au făcut toate hachiţele. (Cam asta trebuie să facă, în genere, bunicii.)“. Mircea Mihăieş, în schimb, a avut privilegiul a doi bunici de Nobel: bunicul patern semăna leit cu William Faulkner la bătrâneţe, iar bunica maternă era Doris Lessing în picioare. „În 1949, bunicul meu şi-a pierdut tot pământul, caii şi proprietăţile. În acelaşi an, William Faulkner a primit Nobelul pentru Literatură. Au continuat să bea amândoi, cu aristocratică demnitate, până la moarte“. Jurnalul ascuns după icoană „Desprinsă binişor de lumea aceasta“, bunica lui Matei Florian este „o doamnă care se dă în vânt după prăjituri şi pateuri cu brânză“, iar cea a lui Radu Cosaşu, „atee discretă şi tenace“, ar fi împlinit azi 120 de ani, „după unele calcule imperfecte“. Florin Lăzărescu a descoperit cu uimire, ascuns după icoană, jurnalul bunicii sale, care nu trecuse niciodată prin şcoală: „Caet de veaţa me care am eşt şi în alta am intrat Amar veaţ săl citiţ“. Însemnări despre cum trebuie îngropată, despre rudele năbădăioase, despre averea ei colosală. Nu l-am terminat de descifrat încă“. Ca să nu-i nedreptăţească pe niciunul dintre cei patru bunici iubitori, Radu Pavel scrie despre un stră-străbunic, „jokerul“ care a schimbat destinul familiei. În 1914, Negrea Pavel „a lu’ Ghioace“ se îmbarca în vapor spre America, la 56 de ani. Destinaţia: Pretchyan Ilie din Montana, cum notase vameşul, de fapt „precenu’ Ilie“, cum avea să descopere aproape un secol mai târziu strănepotul, în aceeaşi călătorie. AMINTIRI „Dama de tobă şi dama de ghindă“ > „Bunicii din partea mamei, Venera, îi spuneam din adâncă, ineptă copilărie, Mamama, numele şi prestanţa ei înălţând-o, în familie şi în oraş, la gradul neconcurat de mamă-mareşal. (...) Bunica era dispusă să dea meditaţii la matematică şi fizică şi unui regiment“. („Institutoarea“, Mircea Horia Simionescu) > „Când mă gândesc la copilărie sunt ca un pendul. Mă balansez între două case, cea cu iederă de pe Dinicu Golescu 28, cea cu marchiză de pe Samuel Vulcan 42. Sunt fata bunicilor, o pereche într-o casă, o pereche în cealaltă. (...). Una în capotul violet cardinal de crepsatin - seamănă cu regina, cealaltă în capotul grena de molton - nu seamănă cu nimeni. (...) Dama de tobă şi dama de ghindă, mama mare şi omama“. („Capotul violet şi picioarele de elefant“, Nora Iuga) > „Bunica m-a dus la târg şi am petrecut ore în şir pipăind găini. (...) Pe la unşpe am ales un cocoş frumos care mi-a vorbit tot drumu’ pân-acasă şi eram foarte mândru de relaţia noastră până când l-a pus bunica pe butuc în curte şi i-a tăiat capu’ cu un singur gest cu cuţitu’ mare pe care l-a şters apoi cu o frunză de porumb“. („Partea cea mai bună“, Andrei Codrescu) Încasările din vânzarea cărţii, tipărită cu ajutorul unei sponsorizări şi fără ca autorii să ceară remuneraţii, vor fi donate unei case de copii din ţară.
Recomandările noastre
