Bulgaria scumpește vinietele cu 30% de la 1 august. Cât vor plăti șoferii români
- Bianca Ion
- 1 august 2026, 10:21
Podul Prieteniei. Sursa foto: Facebook/Poliţia de Frontieră Română
Bulgaria majorează de la 1 august, cu aproximativ 30%, tarifele vinietelor electronice pentru autoturisme, măsura urmând să îi afecteze inclusiv pe românii care tranzitează țara sau se îndreaptă spre litoralul bulgăresc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival. Prețurile vinietelor din Bulgaria cresc pentru prima dată de la introducerea sistemului electronic, în 2019, potrivit BTN News. Noile tarife se aplică tuturor categoriilor de autoturisme și intră în vigoare în plin sezon al vacanțelor, când numărul turiștilor și al mașinilor care circulă pe drumurile bulgărești este ridicat.
Cât vor costa vinietele în Bulgaria
Vinieta anuală va ajunge la aproape 65 de euro, în condițiile în care tariful actual este de aproximativ 50 de euro. Pentru vinieta trimestrială, șoferii vor achita aproape 36 de euro, față de 28 de euro în prezent.
Vinieta valabilă timp de o lună va costa aproape 20 de euro, după ce până acum prețul acesteia era de aproximativ 15 euro. Majorările se aplică și taxelor pentru perioade mai scurte. Astfel, vinieta pentru o săptămână va costa 10 euro, cea pentru weekend va ajunge la 6,6 euro, iar vinieta de o zi va avea un tarif de 5,3 euro.
Tot de la 1 august crește și valoarea amenzii compensatorii aplicate șoferilor care circulă fără o vinietă valabilă. Suma va urca de la 36 de euro la aproape 47 de euro.
Guvernul de la Sofia susține că majorarea tarifelor este necesară pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Potrivit autorităților bulgare, peste 7.000 de kilometri de drumuri naționale se află în prezent într-o stare proastă sau nesatisfăcătoare.

SMS. Sursă foto: Pixabay
Unde poate fi cumpărată vinieta
Șoferii trebuie să verifice cu atenție platformele utilizate pentru cumpărarea vinietelor, în contextul apariției unor site-uri false care pretind că vând astfel de taxe de drum pentru Bulgaria.
Vinietele pot fi cumpărate de pe platformele oficiale vinetki.bg, tollpass.bg și digitoll.bg, prin aplicațiile partenere, dar și de la ghișeele aflate în punctele de trecere a frontierei.
În urma scumpirilor, autoritățile de la Sofia estimează venituri suplimentare de peste 22 de milioane de euro în 2026 și de peste 54 de milioane de euro anual în următorii ani.
România are cea mai ieftină vinietă din Uniunea Europeană
Autoritățile bulgare anunță că aceasta este cea mai importantă majorare a tarifelor din ultimii șapte ani, iar banii obținuți suplimentar vor fi folosiți pentru reabilitarea drumurilor și pentru creșterea siguranței rutiere.
România are în continuare cea mai ieftină vinietă anuală din Uniunea Europeană, cu un tarif de 50 de euro. Autoritățile din Bulgaria au anunțat că data de 1 august a fost aleasă deoarece coincide cu perioada în care drumurile sunt intens circulate, inclusiv de turiști.
Șoferii care pleacă spre Bulgaria trebuie să verifice valabilitatea vinietei și documentele necesare înainte de călătorie, pentru a evita taxele suplimentare sau sancțiunile.