Bulgaria - cap de pod al gazului rusesc in UE

Bulgaria - cap de pod al gazului rusesc in UE

Putin convinge Sofia sa intre in proiectul gazoductului Southstream.

Vizita presedintelui rus Vladimir Putin la Sofia a adus o surpriza de proportii. Brusc, Bulgaria a acceptat sa semneze contractul privind proiectul gazoductului Southstream cu societatea rusa Gazprom, releva Reuterst. Acordul a fost parafat ieri-dimineata, dupa convorbirile dintre Vladimir Putin si omologul sau bulgar Gheorghi Parvanov.

Proiectul gazoductului subacvatic Southstream, care va porni din Rusia si va strabate teritoriul bulgar, avand ca destinatie finala Italia, este concurentul proiectului european Nabucco care urmareste conectarea bazinului caspic cu pietele occidentale, ocolind Rusia.

Potrivit intelegerii la care au ajuns oficialii de la Sofia si Moscova, cele doua parti vor avea o participatie de 50a la administrarea conductei ce va tranzita teritoriul bulgar. „Interesele Bulgariei sunt pastrate”, a declarat premierul de la Sofia, Serghei Stanisev. Valoarea segmentului de conducta care va trece prin Bulgaria se ridica la 1,4 miliarde de euro, valoarea totala a proiectului dezvoltat de Gazprom cu italienii de la ENI fiind de 10 miliarde de euro.

Centrala nucleara la Belene

Tot ieri, Bulgaria a semnat cu societatea rusa Atomstroiexport contractul cu privire la construirea centralei nucleare de la Belene, in valoare de patru miliarde de euro. Bulgaria spera sa-si recastige astfel  pozitia de mare exportator de energie, pierduta dupa inchiderea centralei de la Kozlodui, la cererea UE, din motive de securitate. Dincolo de protestele opozitiei conservatoare fata de vizita liderului rus, singurul moment mai tensionat al vizitei a fost solicitarea presedintelui bulgar, Gheorghi Parvanov, privind restituirea arhivelor de stat bulgare, transferate in Rusia in 1944.

Cele doua razboaie mondiale in care Bulgaria a fost aliata Germaniei au fost, de altfel, cele mai tensionate momente din istoria relatiei Bulgariei cu Rusia, cea care a sustinut lupta de independenta a bulgarilor de sub dominatia otomana sub care s-au aflat timp de cinci secole.

Dupa invazia sovietica din 1944, arhiva de stat bulgara, regentii Regelui minor Simeon al II-lea si membrii guvernelor bulgare dintre 1940 si 1944 au fost dusi la Moscova pentru a fi anchetati, Rusia nereturnand nici astazi documentele. Relatiile dintre Sofia si Moscova au fost insa extrem de stranse in perioada blocului comunist est-european, Bulgaria fiind deseori numita cea de-a 16 republica a URSS.

REACTII Severin critica Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, ieri, ca statele membre UE care participa la proiectul Southstream, in parteneriat cu Rusia, se misca in afara logicii europene, noteaza Mediafax. Acesta a nominalizat Bulgaria si Italia, apreciind ca, desi cele doua state vor avea de castigat pe termen scurt, vor pierde pe termen lung in ceea ce priveste loialitatea fata de UE.

Ne puteți urmări și pe Google News