Buga, pus pe liber de Mircea Rednic

Buga, pus pe liber de Mircea Rednic

La Rapid continuă curăţenia.

După ce a scăpat de Marius Măldărăşanu, Mircea Rednic i-a dat papucii şi lui Mugurel Buga, golgheterul all-time al Rapidului în cupele europene (14 goluri). Acesta s-a prezentat la baza Pro Rapid înainte de plecarea în cel de-al doilea cantonament al iernii, cel din Cipru, însă a fost anunţat de antrenorul giuleştenilor că nu mai intră în calculele sale pentru viitor.   „A fost decizia mea. L-am anunţat că, odată cu venirea lui Ranko Despotovici şi Daniel Pancu, are şanse mai mici să joace, moment în care el mi-a spus că, în aceste condiţii, nu mai vrea să meargă în cantonamentul din Cipru. E liber să-şi caute echipă“, ne-a declarat Mircea Rednic.

Spre deosebire de Marius Măldărăşanu, care a plecat gratis de la Rapid, Mugurel Buga (30 de ani) nu a fost declarat jucător liber de contract. „Am discutat cu jucătorul şi a acceptat vestea ca un bărbat. I-am spus că suntem deschişi şi, dacă are ofertă, suntem dispuşi să negociem cu respectivul club“, a declarat Constantin Zotta, directorul general al Rapidului.

Ne puteți urmări și pe Google News