Firmele de consultanţă în domeniul creditelor au început să se axeze din ce în ce mai mult pe creditele cu ipotecă.
După două luni de activitate, IpoteciDirect a reuşit să intermedieze credite de 2,7 milioane de euro, cu o rată de aprobare a dosarelor de 81%. Valoarea medie a unui credit ipotecar intermediat de companie a fost de circa 100.000 euro.
Potrivit directorului general al companiei, Vlad Ardeleanu, piaţa este în creştere. „Ritmul de creştere a creditării ipotecare în România a fost, în 2007, de 110%“, a afirmat Ardeleanu. Reprezentanţii IpoteciDirect susţin că, în prezent, doar 1 din 9 români apelează la soluţia împrumutului pentru a-şi cumpăra o locuinţă. „Vrem să ajungem până în 2012 să intermediem credite garantate cu ipotecă de 600 de milioane de euro“, a mai spus şeful firmei de consultanţă IpoteciDirect. Pentru creditele ipotecare, românii preferă valuta. Din totalul împrumuturilor intermediate de IpoteciDirect, 89% au fost acordate în euro, iar restul de 11% în franci elveţieni. Firma acordă consultanţă pentru creditele cu ipotecă doar persoanelor fizice şi nu intenţionează să-şi dezvolte activitatea şi pentru segmentul persoanelor juridice, întrucât reprezintă o altă piaţă şi un alt concept. „Conform estimărilor IpoteciDirect, ponderea intermedierilor de credite urmează să crească de la 7-8% în 2009 la aproximativ 20% în următorii patru ani“, a afirmat Raluca Dobre, analist financiar al companiei.
Dobânzile creditelor cu ipotecă sunt bazate pe indicele internaţional de referinţă al fiecărei valute, la care se adaugă marja băncii, care variază între 3,25% şi 3,99%, arată un studiu realizat de o altă firmă de cosultanţă, Credit Zone. „O familie care vrea să achiziţioneze un apartament cu două camere, de 90.000 de euro (aproximativ 329.400 de lei) ar trebui să aibă un venit net minim de 4.000 de lei“, se mai arată în studiu.