Ne-au trebuit mii de ani să ajungem aici, ne-au trebuit secole de tradiţie şi experienţă ca să ajungem în halul ăsta.

Am văzut uşa reprezentanţei bucureştene a uneia dintre cele mai cool mărci sportive din lumea asta mare şi mi-am adus aminte de alimentarele de pe vremea animalului de Ceauşescu. Grilaj, cornier de cea mai bună calitate, apărătoare pentru lacăt, lacăt, eleganţă şi rafinament, o gamă largă de servicii, deci întreprinderea noastră vă urează să uitaţi în ce an suntem.

Contrastul ucigător dintre conţinut şi ambalaj, dintre metalul ruginit în anii ’80 şi plasticul anilor de latex. Am mai intrat în sediul unei prestigioase instituţii media, localizat întro semiinstituţie de stat. Era ca la un parcurs sofisticat de montagne russe, presărat cu necesarul de sperieturi, mirosuri şi accidente. Mirosul de parizer prost, câinii, portarul care asculta manele scărpinându-se nu vă spun unde, liftul impregnat de transpiraţia oamenilor muncii de la oraşe şi sate te ajutau să îţi faci o impresie generoasă despre atitudinea celor pe care urma să-i întâlneşti, dincolo de pretenţiile şi declaraţiile lor.

Şi de aici începe experienţa schizofrenică pe care o aprofundăm zi de zi în raportul subtil dintre ceea ce spunem şi ceea ce facem. Îmi spune un prieten american că vecinii îl reclamă dacă nu îşi tunde iarba astfel încât să atingă aceeaşi dimensiune cu iarba lor.

Cică nu e OK să vorbeşti de hitlerism, dar se pare că şi iubirea pentru natură şi grădină, plante, fructe şi legume poate naşte sentimente extreme, ba chiar foarte extreme. În acelaşi timp, lucrurile simple şi subtile încap pe mâna celor incapabili să le înţeleagă şi sunt iremediabil alterate de acest factor stabilizator care le încurajează pe vânzătoarele de la magazinele de lux să folosească dezacorduri şi mult jerseu sintetic în viaţa de zi cu zi.

Povestirile celor care au trecut prin naţionalizare pornesc de la cuie bătute în piane şi în piese nobile de mobilier pentru înlesnirea atârnării şervetelor şi se încheie cu tăierea picioarelor de masă Biedermeyer de 12 persoane, până la nivelul scăunelelor din capra cu trei iezi.

Acest masacru continuă nestingherit şi orice reluare a temei provoacă iritare şi foarte mult dezgust popular. Răspunsul este întotdeauna: bine că eşti tu deştept! Toată lumea înjură la fel ca toată lumea. Paradoxul face ca nici un element exterior, care pe vremuri obliga la un anumit tip de atitudine, să nu mai poată determina nimic.

Căruţaşii vorbesc precum toate celelalte categorii profesionale şi toată asistenţa e fericită că se face uşor înţeleasă de public. Doctorii şi politicienii, poeţii şi muncitorii înjură la fel şi chiar se bucură de această capacitate specială de a fi populari şi actuali. În acest mod simplu, criteriile sunt definitiv abolite prin liberul acces la invectivă şi desfigurare al tuturor categoriilor sociale. Mă distram cu gândul la un aeroport în stil brâncovenesc.

Râdeam în faţa ideii de a gresia plaja de la Vama Veche, adăugându-i şi nişte parapeţi de inox cu intarsii de brad, pentru orice eventualitate. Şi de aceea mi se pare acum amuzant de enervant faptul că asistăm la o distrugere cu pretenţii a tuturor sistemelor care au consacrat sintagma: civilizaţie umană.

Locuri în care lumea plăteşte ca să se simtă prost, locuri pe care oamenii se străduiesc să le facă inacceptabile, locuri pe care unii se simt chemaţi să le îmbunătăţească până la distrugere, locuri şi obiceiuri pe care nimeni nu şi le mai poate asuma pentru că sunt prea simple. Vorbeam cu doi greci despre cât este de dificil să realizezi întâlnirea dintre câteva forme de perfecţiune: roşii, ulei de măsline, pâine neagră şi brânză.

Uneori mai vine vorba şi despre caşcaval de capră, dar nu vreau să mă dau rafinat, pentru că e prea simplu. Până când gustul roşiei, alături de savoarea şi fineţea bucuriei de a trăi nu vor deveni nişte aspiraţii generale, briciul din mâna maimuţei va tăia în continuare perfect felii groase de beton.

P.S.: Am fost şocat în ultima vreme de obsesia generală a populaţiei pentru manichiură impecabilă, jeg şi trening. De entuziasmul cu care sunt cio pâr ţiţi copacii vii şi de tenacitatea cu care apar pe faţadele caselor vechi pancarte pe care scrie: Pericol de prăbuşire. Asta ar trebui să scrie şi la intrarea în ţară.