BREAKING NEWS. Primarul din Focșani a fost rănit într-un accident rutier
- Dodo Romniceanu
- 17 septembrie 2016, 11:14
Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, a fost rănit într-un accident rutier produs pe DN85, la ieşirea din localitate, alături de el fiind transportată la spital o altă persoană rănită.
Potrivit Mediafax.ro, rimarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, a fost rănit, sâmbătă, într-un accident rutier produs pe DN85, la ieşirea din localitate, alături de el fiind transportată la spital o altă persoană rănită.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Toader Bogdan Octavian, a declarat că în accidentul de pe DN85 au fost implicate trei autoturisme. Şoferul unuia dintre autoturisme nu a acordat prioritate unei alte maşini, astfel că cele două vehicule s-au ciocnit, iar maşina lovită a fost proiectată în alta.
În urma impactului, două persoane au fost rănite, respectiv o adolescentă în vârstă de 17 ani, care a suferit leziuni la cap, şi un bărbat. Surse din cadrul anchetei declară că bărbatul este primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, care a fost rănit uşor şi viaţa nu îi este pusă în pericol.