Breaking News: Adelina Pestrițu are COVID! Îmi este teamă

Breaking News: Adelina Pestrițu are COVID! Îmi este teamă

Adelina Pestrițu a anunțat în această noapte că a fost testată pentru COVID, iar testul a ieșit pozitiv. Vedeta a dat detalii despre cum a descoperit infecția, a spus că starea de sănătate este bună și și-a exprimat teama în legătură cu această situație, informează Capital.

În momentul anunțului, Adelina Pestrițu era în parcarea spitalului, așteptând să fie preluată. Ea a povestit că a intrat în contact cu o persoană care avea COVID. Ulterior, au fost testați și membri ai familiei ei, soțul acesteia find negativ.

Vizibil afectată de această situație și cu ochii în lacrimi, Adelina Pestrițu a spus că îi este teamă pentru ea și pentru familia ei, însă a dat și un îndemn la purtarea măștii de protecție.

Până luni, pe teritoriul României au fost confirmate 88.593 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un număr de 38.454 de persoane au fost declarate vindecate şi 11.175 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.825.272 de teste. Dintre acestea 22.320 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.517 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 8.803 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 6 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 1 septembrie.

Record de decese

lte 60 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 3.681, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 60 de decese – 35 bărbaţi şi 25 femei – ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Sursa: Capital