Boris Tadici: Până la sfârşitul anului aflăm când începem negocierile de aderare la UE
- Simona Mătieș
- 8 martie 2012, 15:01
Serbia ar putea afla data de începere a negocierilor de aderare la UE până la finalul acestui an, a declarat preşedintele sârb Boris Tadici, citat de portalul B92.
El a adăugat că procesul de integrare europeană va fi ireversibil. "Aceasta va fi o mare realizare, pentru că drumul european al Serbiei va ajunge atunci într-un punct în care nu se mai afla în pericol, dar este nevoie de multă muncă, pentru ca Serbia să continue să implementeze reformele şi să devină un partener dezirabil pentru toate statele din regiune şi din Europa", a declarat oficialul pentru cotidianul Blic.
Întrebat dacă Serbia va deveni mai atractivă pentru invesitorii străini, după începerea negocierilor de aderare, preşedintele a spus că se aşteaptă la un parteneriat strategic cu toate ţările membre. "Mă aştept ca Serbia să fie cuprinsă de acum înainte în cercul afacerilor internaţionale şi să fie percepută ca o destinaţie potrivită pentru investiţii, iar acest statut de candidat la UE să schimbe întreaga imagine a Serbiei", a precizat Tadici. Statele UE au decis, în 1 martie, să acorde Serbiei "statutul de candidat" la aderare, potrivit unei declaraţii comună al şefilor de stat şi de guvern din cele 27 de ţări membre, reuniţi la Consiliul European de la Bruxelles.