Bonnie și Clyde de Italia, în variantă românească: soț și soție, tâlhari de ceasuri Rolex, pradă de zeci de mii de euro
- Cosmin Nachiu
- 30 martie 2018, 19:28
Doi români au devenit vedete în Italia, după ce au fost supranumiți de presa locală Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de tâlhari din America anilor ’30. Cei doi, soț și soție, au speriat Italia, fiind responsabili de zeci de furturi de lux, în special ceasuri Rolex de zeci de mii de euro, de la bătrâni.
Soții Cristian și Emanuela Schian, ambii de 25 de ani, au comis în ultimul an tâlhării în Vicenza, Bologna, Siena, Rovigo, Verona și alte orașe din nord. Operau de fiecare dată la fel. Femeia se apropia de oameni mai în vârstă, îi întreba cât este ora, iar în momentul în care aceștia se uitau la ceas, ea îl smulgea și fugea. În mașina cu motorul pornit aștepta Cristian, gata să intervină dacă ar fi fost reacții violente, scrie Gazeta Românească.
Cristian Schian a fost arestat, într-un local din Verona, însă Emanula este în continuare căutată, pe numele ei fiind emis un mandat de arestare. Autoritățile italiene iau în calcul inclusiv scenariul ca femeia să se fi întors în România.