Din cuprinsul articolului
Bombardamentul nuclear de la Hiroshima și Nagasaki - diagnostic istoric. Zilele de 6 și 9 august 1945 au marcat o bornă în istoria militară
Bombardamentul nuclear de la Hiroshima și Nagasaki din 6, respectiv 9 august 1945 a fost comentat în multe feluri, atât „pro” cât și „contra”. Am auzit de mai multe ori expresia condamnării acelor bombardamente ca fiind nejustificate pentru că Japonia era pe punctul să fie învinsă.
Bombardamentul nuclear o premieră militară care a deschis o „cutie a Pandorei”
Evident, dincolo de dimensiunea tragică a pierderii a peste 100 000 vieți omenești, atât atunci cât și la zeci de ani după, au fost mai multe calcule militare care au stat la baza a ceea ce numim bombardamentul de la Hiroshima.
Devenise clar, cel puțin, la momentul Yalta 1945, că lumea se îndrepta spre un Război Rece! Pentru SUA și Marea Britanie, deja Germania era potențial învinsă! La orizont, se profila ridicarea actualului aliat URSS pe post de inamic în viitorul apropiat.
Cine a studiat oceanul de lucrări și documente publicate despre bombardamentul de acum 80 de ani a aflat că doar Hiroshima era țintită de la început, fiind un centru de producție militară și de aprovizionare pentru mașina de război japoneză.
Bombardamentul de la Nagasaki a fost in extremis. Ținta prognozată era mult mai la sud, era un obiectiv militar, dar vântul și ceața ar fi făcut imposibilă executarea misiunii, de aceea comandantul aeronavei militare a decis să lanseze bomba la Nagasaki.
80 de ani de la bombardamentul nuclear care a schimbat lumea
Japonia a decis la 15 august să înceapă negocierile, iar capitularea a fost la 2 septembrie 1945. Bombardamentul își atinsese scopul strategic. Aliații au asigurat Japonia că împăratul Hirohito nu va fi deferit justiției postbelice. Comandanții săi au comis tradiționalul seppuku, adică sinuciderea cu un pumnal înfipt în piept.
Așadar, două elemente sunt relevante pentru ceea ce am putea numi rațiunea care a justificat bombardamentul Japoniei.
Primul este, evident, cel al somării Japoniei să capituleze. Este ușor să spui (cine nu știe tradiția militară japoneză poate vorbi mult și bine) că Japonia era bătută. Războinicii japonezi ar fi continuat lupta mult și bine, cu pierderi pentru aliați, fiindcă în codul militar japonez nu exista noțiunea de capitulare. Ori, se știu zeci de cazuri de japonezi izolați prin Pacific, pentru care lipsa comunicării, războiul a continuat și zeci de ani.
Neștiind sau neacceptând finalizarea războiului, mulți luptători singuratici au fost găsiți și după 15-20 de ani de la momentul septembrie 1945.
Al doilea, mult mai evident, era teroarea preventivă pentru Stalin. Întâlnirea pe Elba a trupelor americane și ruse în 1945 nu urma să fie o simplă strângere de mână și o reconfirmare a ceea ce se discutase la Yalta în 4-11 februarie 1945.
Contextul acțiunii militare americane. O „lecție” pentru Stalin?
Nici după Potsdam (17 iulie - 2 august 1945), SUA și Marea Britanie nu erau sigure că Stalin se va opri. Spionajul anglo-american știa că Stalin încă nu avea „Big A”, adică arma atomică! Nici americanii n-ar fi avut-o dacă spionajul lor n-ar fi pus mâna pe know-how-ul nazist prin misiunile lui Moe „The Catcher” Berg! Deci „Uncle Joe” merita o lecție! Americanii i-au dat-o. Practic bombardamentul din august 1945 a fost justificat de forța sovieticilor din teren.
Oare de ce „Tătucul” de la Kremlin și prin 1949 tot mai avea coșmaruri în raport cu SUA? El și-a lăsat tovarășii comuniști din Grecia în plin război civil fără susținere? Memoriile lui Djilas nu mai lasă urmă de îndoieli! Stalin se temea de americani mult după 1945, cel puțin din cauza flotei. Evident, a avut și bombardamentul din august 1945 rolul său.
Așadar, acum apare clar de ce au căzut acele două bombe atomice asupra Japoniei. Erau o lecție pentru „Tătucul” Stalin...
