După două zile în care Filamonica moscovită a concertat (miercuri şi joi) sold out la Filarmonică, duminică timişorenii vor continua să trăiască emoţii "ruseşti", putând viziona un spectacol al Bolşoi Teatr, transmis live pe ecran de cinema.
Baletul Coppélia, ultimul spectacol al sezonului "Bolşoi Balet în stagiunea Live in HD, 2010-2011“, spectacol în High Definition, va fi transmis în direct prin satelit de la Moscova. Duminică 29 mai, ora 18:00, baletul ruşilor se va vedea pe ecranul de cinema al Aulei de la Biblioteca Centrală Universitară "Eugen Todoran“.
Coppélia este unul dintre cele mai populare titluri ale baletului internaţional. Un balet în trei acte, după o nuvelă de E.T.A. Hoffmann, pe muzica lui Léo Delibes. Este povestea "nostimă“, scrie critica de specialitate, a unui bătrân austriac (Coppélius), făuritor de păpuşi mecanice în mărime naturală şi a uneia dintre prea-frumoasele sale lucrări, păpuşa Coppélia, de care, în necunoştinţă de cauză, se îndrăgosteşte un tânăr (Franz). Dragostea tânărului pentru Coppélia este într-atât de evidentă, încât logodnica sa (Swanilda) devine geloasă. Lucrurile se precipită şi mai mult în momentul în care, cu ajutorul unei cărţi magice, Coppélius reuşeşte să-i dea viaţă Coppéliei.
Tarif unic pentru bilete
Baletul Coppélia a avut premiera în 1870 la Théâtre Impérial de l´Opéra din Paris, iar în 1884, legendarul coregraf francez Marius Petipa (asistat de Enrico Cecchetti), a pus în scena Teatrului de Balet din St. Petersburg o versiune coregrafică proprie a Coppéliei, versiune care stă la baza spectacolului originar de la Bolşoi Teatr.
"Spectacolul de balet de la Bolşoi "Coppélia, Live in HD", în coregrafia maestrului coregraf Serghei Vikharev, îi va avea în rolurile principale pe Natalia Osipova (Swanilda), prim-balerinul Vyacheslav Lopatin (Franz) şi Gennadi Yanin (Coppélius). Decorurile şi costumele au fost revizuite de Boris Kaminsky şi respectiv Tatiana Noginova. Conducerea muzicală îi va aparţine lui Igor Dronov“, a declarat Sorin Arădean, unul dintre organizatorii transmisiei de la Timişoara.
La sală, publicul timişorean are acces gratuit la un sinopsis în extenso, în limba română. Biletele pentru spectacol au tarif unic de 41 lei, putând fi cumpărate de la casieria cinematografuilui Timiş, zilnic între orele 16,00 – 20,00.
Spectacolele "Bolşoi Balet: Live in HD", produse în colaborare cu CielEcran - Paris sunt transmise în peste 450 de locaţii din 22 de ţări central şi vest europene, Timişoara fiind singurul oraş din Europa de Est care preia aceste transmisiuni.