Dan Andronic, editorialist
sursa: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Există momente în care politica devine un teatru atât de previzibil, încât îți poți ghici finalul din afiș. Episodul „pensiilor magistraților” pare fix un astfel de caz. Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe o lege despre care știa că se va opri la Curtea Constituțională dintr-un motiv banal! Lipsea avizul obligatoriu al CSM. Pozitiv sau negativ, avizul era obligatoriu. Fără el, drumul la CCR era o autostradă cu multe hopuri, mult mai complicate.
Cine l-a învățat pe Ilie Bolojan, nu l-a învățat rău. Din contră.
Într-un stat în care pensiile magistraților sunt un subiect îngrozitor de fierbinte, să împingi un proiect pe Justiție fără avizul CSM înseamnă ori amatorism cras, ori premeditare politică. Aici nu vorbim despre nuanțe tehnice, ci despre o minimă igienă legislativă. Absența avizului nu e doar o bilă neagră: e defectul fatal care permitea CCR să respingă fără să intre adânc pe fondul legii.
Și exact asta pare să fi fost miza: nu neapărat să treacă legea, ci să treacă vina. La alții.
Arhitectura unui „win-win” politic
Planul e transparent, dacă privești rece. Ținta a fost dublă!
Să forțezi calendarul astfel încât judecătorii CCR numiți de PNL să voteze „pentru” proiectul guvernului (cum altfel?), iar ceilalți să-și asume respingerea pe viciul procedural. Să transformi respingerea într-o poveste simplă pentru public: „Noi am vrut, dar PSD a blocat”.
Așa s-a obținut un „win-win” de comunicare: legea nu se adoptă, iar responsabilitatea e exportată, comod, la adversar. În plan de imagine, „sprânceana încruntată” rămâne fermă, dreaptă, neclintită. În plan juridic, dosarul e mort din fașă.
De ce a ieșit Grindeanu la atac
De aici și ieșirea dură a lui Sorin Grindeanu, vezi pe TikTok, la Craiova. Nu e o simplă replică de campanie; e reacția celui care înțelege că a fost împins în colțul „vinovatului de serviciu”. PSD a fost împins să apere litera legii (avizul CSM), în timp ce PNL a jucat cartea morală: „noi curățăm privilegiile, ei blochează reformele”. Când narativul e atât de simplu, nuanțele procedurii par mofturi. Dar la CCR, nuanțele sunt totul.
Grindeanu a mirosit strategia și a contraatacat exact unde doare: sinceritatea intenției. Dacă vrei cu adevărat să reduci excesele (vârste ridicol de mici de pensionare, cuantumuri obscene), lucrezi curat: aduci avize, respecți termene, calibrezi textul pentru a supraviețui controlului de constituționalitate. Nu arunci proiecte „eroice” în cuptorul CCR pentru a coace, la final, doar o poză de campanie.
Costul real al cascadoriei
Politic, mișcarea a produs randament pe termen scurt. Instituțional, a produs cinism: încă o reformă „mare” care se topește în fața Curții pentru că n-a respectat ABC-ul procedurii. Social, a produs frustrare: oamenii aud, iar și iar, că „privilegiile” se taie – până când actul cade pe o hârtie lipsă.
În loc de reformă, avem un pretext. În loc de guvernare, o scenografie. Iar scenografia, oricât de bine luminată, nu schimbă realitatea din salarii și din pensii.
Începutul sfârșitului?
Poate că, așa cum spuneam aseară, acesta e Începutul Sfârșitului – nu neapărat al unei cariere politice, ci al credibilității unei metode: guvernarea prin cascadorii de imagine, cu final previzibil la CCR. Odată ce publicul înțelege șablonul, aplauzele se răresc. Iar când aplauzele dispar, sprânceana încruntată rămâne doar o mască.
Numai că, la final, alta e problema: Guvernarea. Iar asta se plătește. De fiecare dată.
