Bolojan: Administrația locală nu mai poate funcționa după regulile vechi

Bolojan: Administrația locală nu mai poate funcționa după regulile vechiIlie Bolojan pune presiune pe miniștrii guvernului pe care îl conduce. Sursa: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj administrațiilor locale și centrale, avertizând că modul în care funcționează statul român nu mai poate continua în forma actuală, în contextul unor dezechilibre bugetare majore care impun măsuri rapide și consistente.

Declarațiile au fost făcute marți, în cadrul unei dezbateri dedicate reformei administrative, organizată de Asociația Comunelor din România.

Bolojan, mesaj pentru administrațiile locale

Șeful Guvernului le-a vorbit primarilor din perspectivă personală, amintind că a condus anterior municipiul Oradea și că înțelege dificultățile cu care se confruntă comunitățile locale, mai ales cele cu resurse limitate. În acest context, Ilie Bolojan a subliniat că presiunea pe bugetele publice va schimba profund regulile jocului în administrație.

Guvernul României

Guvernul României. Sursă foto: gov.ro

„Lucrurile în administraţia locală şi centrală nu vor mai putea fi aşa cum eram obişnuiţi până acum”, a afirmat premierul, explicând că România se confruntă cu deficite semnificative asumate de guvernele succesive spre corectare. Potrivit acestuia, menținerea stabilității financiare va depinde de capacitatea autorităților de a controla cheltuielile în anii următori.

De unde provin fondurile

Ilie Bolojan a atras atenția asupra unei dependențe ridicate a administrațiilor locale de bugetul de stat. Aproximativ 80% din fondurile utilizate la nivel local provin din transferuri centrale, un procent considerabil mai mare decât media Uniunii Europene, unde această pondere este de aproximativ 50%. Diferențele sunt și mai evidente în ceea ce privește veniturile proprii.

„În România veniturile din taxele locale reprezintă un sfert din cheltuielile de salarii”, a precizat premierul, comparând situația cu statele europene, unde taxele locale reușesc, în medie, să acopere integral costurile salariale. El a făcut distincția între marile orașe sau comunele din zone metropolitane și localitățile mici, izolate, unde baza economică este extrem de fragilă.

Șeful Executivului a avertizat că, în lipsa unor progrese clare privind eficiența administrativă, România ar putea ajunge inevitabil la o reorganizare teritorială.

„Ori lucrăm împreună să facem administraţia mai eficientă în actualele cadre, ori e doar o problemă de timp până vom ajunge acolo”, a spus Bolojan, făcând referire la posibile fuziuni și la reducerea numărului de comune după ciclul electoral din 2028.

„Schimbarea nu se poate face dintr-un singur loc”

Premierul a anunțat și un pachet legislativ dedicat administrației publice, care urmează să fie adoptat în perioada imediat următoare. Acesta ar urma să ofere autorităților locale instrumente mai puternice pentru planificare, disciplină în construcții, colectarea taxelor și elaborarea politicilor publice.

„Schimbarea nu se poate face dintr-un singur loc din Bucureşti”, a subliniat Ilie Bolojan, insistând că modernizarea statului depinde de fiecare comunitate în parte și de capacitatea liderilor locali de a produce rezultate concrete.

Pachetul include și măsuri sensibile privind reducerea personalului acolo unde schemele de angajare depășesc limitele stabilite. Potrivit premierului, normativele actuale permit funcționarea administrațiilor cu un aparat mai suplu, fără a afecta serviciile oferite cetățenilor, cu condiția unei organizări eficiente.

3 comentarii

  1. Stoicu Camy spune:

    Chelule, daca au bani sa manance daca nu, NU! Exact ca acasa. Ai bani mananci, nu ai bani , NU!

  2. Marius spune:

    Mesaj eliptic: "Confiscati tot ce inseamna proprietate! Grupurile de investitie externe pun presiuni mari pe noi, pentru ca nu mai au rabdare. Luati-va si voi partea voastra, caci in final tot o veti ceda! Pleava va fi fericita, daca nu va mai detine nimic. Dixit. " 😡

  3. Theo spune:

    Ceea ce face Bolojan este o federalizare fiscala partiala mascata. Ceea ce este si gresit si incorect este ca este doar partiala. Corect este sa fie dusa pana la capat, la nivel de regiuni istorice. Sa ramana comune apararea, externele si moneda, pentru care fiecare regiune da proportional cu suprafata. Pentru celelalte cheltuieli, fiecare se gospodareste.