Mihail Boldea, primul parlamentar dispărut, ar putea intra în clubul celor mai căutaţi infractori din România
- Petrisor Cana
- 21 martie 2012, 21:17
Cel mai căutat om al momentului, deputatul Mihail Boldea a dispărut! De sâmbătă, înainte ca Parlamentul să avizeze ridicarea imunităţii sale, el e de negăsit.
La uşa lui au bătut şi procurorii DIICOT, şi cei ai DNA. Acuzat de falsificare de acte, Mihail Boldea este acuzat şi de implicarea în spălare de bani proveniţi din trafic cu minore. Pe numele lui, a fost emis un mandat de aducere. Mihai Boldea este la un pas să treacă din categoria parlamentarilor în cea a celor mai căutaţi români, alături de nume celebre precum Omar Hayssam, Gregorian Bivolaru sau fraţii sirieni Nanaa, care au devalizat TEROM Iaşi. EVZ vă prezintă câteva dintre personajele importante, aflate în galeria Poliţiei Române, din rândul celor mai urmăriţi infractori.
Severin Tcaciuc - Trei mandate de executare a pedepsei. Născut la 04.11.1958, la Bosânci, domiciliat în Suceava. Semnalmente: are ambele picioare amputate de la genunchi, deplasându-se cu proteze. Căutat pentru executarea unui mandat de executare a pedepsei cu închisoare, pentru infracţiunea de furt. Posedă 3 mandate de executare a pedepsei, pentru insultă, furt şi agresiunea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii. Condamnat la 6 ani de închisoare. Urmărit internaţional. Leonida Teohari - prejudicii de 27,6 mil. USD şi 25,5 mil. DM. Născut la 14.03.1948, la Constanţa. Domiciliat în Bucureşti şi Canada, Toronto. Căutat pentru executarea unui mandat de executare a pedepsei cu închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune. În perioada 1990-1994, în calitate de acţionar la SC Darianne International of Romania SRL, a indus în eroare Băncile Dacia Felix SA Cluj-Napoca şi Credit Bank Bucureşti, generând un prejudiciu de 27,6 milioane USD şi 25,5 milioane DM. Valentin Răducan - Hoţul lui Bucurenciu, implicat în “Dosarul portbagajul". Născut la 20.09.1972, în Buzău. Domiciliat în Mizil, Prahova. Căutat pentru executarea unui mandat de arestare preventivă. La 11.01.2000, prin spargerea geamului lateral stânga a autoturismului Mercedes ML, aparţinând lui Bucurenciu Mihai, a sustras o geantă în care se aflau bijuterii şi bani în valoare de 500.000 dolari SUA. Valeriu Dorel Popa - căutat pentru viol. Născut la data de 17.02.1967. În localitatea Sâmbăta, jud.Bihor. Este domiciliat în localitatea Zăvoiu, jud. Bihor. Posedă 3 mandate fiind comndamnat în total la 30 de ani închisoare pentru trafic de stupefiante, viol şi sustragere de sub sechestru. Ammar Nanaa - prejudiciu 88 miliarde lei. Născut la 02.01.1967, în Siria, cetăţenie română-siriană, domiciliat în Iaşi. Căutat pentru executarea unui mandat de arestare preventivă, fapta comisă: infracţiuni economice. În calitate de administrator al SC TEROM SA Iaşi, a încheiat mai multe contracte comerciale cu agenţi economici din Ilfov, Sibiu şi Bucureşti, cauzând un prejudiciu de 88 miliarde lei. Hassan Nanaa - “investitor strategic", fratele lui Ammar Nanaa. Născut la 12.01.1973, în Siria, cetăţenie română-siriană, domiciliat in Bucuresti, sector 1, căutat pentru executarea unui mandat de arestare preventivă, fapta comisă: infracţiuni economice. Împreună cu un acţionar de la SC TEROM SA Iaşi, a folosit cu rea credinţă bunurile acestei societăţi într-un scop contrar, favorizând în acest mod alte societăţi comerciale în care erau direct interesaţi.