Boc: Pe 31 octombrie, România avea 1.291.517 de bugetari
- Adam Popescu
- 25 noiembrie 2010, 21:03
Numărul de angajaţi din sectorul bugetar a scăzut, la 31 octombrie 2010, la 1.291.517. Guvernul estimează că se va încadra în limita convenită cu FMI pentru anul viitor, de maximum 1,29 de milioane angajaţi.
Premierul Emil Boc a declarat, la postul public de radio, că cifra privind numărul de bugetari înregistrată la finalul lunii octombrie i-a fost confirmată astăzi de Ministerul Finanţelor. Potrivit premierului, numărul de bugetari a scăzut de la 1.350.000 în luna iulie la 1.340.000 în luna august, la 1.316.000 de salariaţi în luna septembrie şi la 1.291.517 de bugetari în luna octombrie. "Cu siguranţă ne vom încadra în limita de personal de 1.290.000 bugetari stabilită pentru anul viitor", a spus Boc. La finele acestui an, numărul angajaţilor în sectorul bugetar trebuie să fie de maximum 1,29 de milioane, conform înţelegerii cu FMI.