Bob Dylan şi-a adus mesajele revoluţionare la Bucureşti

Bob Dylan şi-a adus mesajele revoluţionare la Bucureşti

Aşteptat de mulţi ani de publicul român, artistul a ajuns ieri pentru prima oară în faţa fanilor care, înainte de 1989, fredonau „Blowin’ in The Wind” în spatele Cortinei de Fier.

În timp ce Ministerul Culturii de la Beijing l-a interzis, din cauza ideilor sale de libertate şi independenţă care contravin principiilor comuniste, America l-a sărbătorit, pe 26 mai, printr-un festival ce-i poartă numele, organizat la Bowery Ballroom din New York. România a aşteptat şi ea cu entuziasm primul concert Bob Dylan susţinut în ţara noastră.

Artistul a sosit la Bucureşti, ieri, iar scena pe care urma să urce „cel mai important artist solo al tuturor timpurilor”, potrivit revistei americane „Rolling Stones”, suferea ultimele amenajări. Nici vremea schimbătoare şi nici problemele „economice” din ultima vreme nu au diminuat dorinţa românilor de a veni, aseară, la primul concert susţinut de Bob Dylan .

„Singurele probleme ar putea fi cauzate de o eventuală ploaie, dar, până la urmă, oamenii care vin la concert vin să-l vadă pe Bob Dylan pentru că îl apreciază pentru ceea ce cântă, aşa că nimic nu ar putea împiedica show-ul”, a precizat, ieri, înainte de concert, unul dintre organizatori, din cadrul Emagic Entertainment.

Bob Dylan, mentorul multor artişti

Cu puţin timp înainte de concert, Dan Bittman şi-a exprimat admiraţia pentru marele artist. „Bob Dylan este unul din mentorii multora dintre artiştii de la noi şi nu numai. Nu trebuie să uităm că Guns’N’ Roses au făcut chiar o piesă, „Knocking on Heaven’s Door”, pornind de la Bob Dylan. Chiar şi noi, trupa Holograf, am fost inspiraţi de spiritul acestui artist. Nu putem spune că suntem fani înrăiţi, însă ne place foarte mult muzica sa”, a precizat, pentru EVZ, Dan Bittman, care spera să reuşească să ajungă la concertul lui Bob Dylan.

Dylan este recunoscut în lumea întreagă pentru mesajele revoluţionare exprimate în versurile muzicii sale, un exemplu reprezentativ fiind piesele-manifest „The Times They Are A-Changin” sau „Blowin’ in the Wind”, deseori interpretate de artist în cadrul demonstraţiilor pentru pace. Pe de altă parte, cariera sa impresionantă include, pe lângă numeroasele materiale discografice, şi 11 Premii Grammy, un Glob de Aur şi un Oscar.

Chilian: „Bob Dylan este începutul şi sfârşitul muzicii”

„Bob Dylan este începutul şi sfârştitul muzicii, al sistemului social, dacă ne gândim la America. Totodată el, muzica lui, se studiază în universităţile din America. Este ultimul muzician care a plecat la drum singur, doar cu chitara sa, şi a deschis atât de multe drumuri noi în muzică. În acelaşi timp este un luptător pentru drepturile omului, în general.

Este o adevărată onoare să ajungă în România, chiar dacă ajunge după atât de mult timp. Sper să fie un exemplu de luat în seamă, mai ales pentru artiştii oportunişti, care scot melodii de-o vară şi care cântă prin campanii sau spectacole organizate de primării. Bob Dylan nu a cântat niciodată în astfel de evenimente şi cei tineri ar trebui să înveţe ceva de la el, pentru că, într-adevăr, muzica sa este altfel”, a declarat, ieri, pentru EVZ, Florin Chilian.

DISTRACŢIE

Concert după concert, la începutul lunii

Nici nu şi-au odihnit bine palmele după aplauzele pentru Bob Dylan că românii au alt motiv de încântare muzicală. În această seară, de la ora 20.00, Sala Polivalentă va răsuna de muzica adusă, pentru a doua oară, la Bucureşti de pionierul muzicii electronice Jean Michel Jarre.

După un show sold out susţinut la Bucureşti în 2008 (biletele s-au epuizat cu o lună înainte de eveniment), Jarre revine în România în cadrul ultimului spectacol din turneul său. După concertul din această seară, stafful său, format din aproximativ 40 de persoane, se va „despărţi”, plecând fiecare în ţara de origine.

Artistul, care a sosit la Bucureşti încă de aseară, direct de la Atena, este cazat la Hotelul Caro Park, iar echipamentul tehnic pentru show-ul de diseară urma să fie montat în timpul nopţii şi în cursul acestei dimineţi. Show-ul este gândit în întregime de artist, care promite o nouă producţie prin care poate să împărtăşească publicului energia concertelor sale grandioase amestecată cu emoţia celor din sălile mici, prin conceptul de “all-in-one-show”.

Bilete se mai găsesc pe www.eventim. ro, www.blt.ro, în magazinele Vodafone, Germanos sau la Sala Polivalentă.

Ne puteți urmări și pe Google News