După noul Beetle, şi a doua generaţie BMW Seria 1 ajunge la Berlin | FOTO

După noul Beetle, şi a doua generaţie BMW Seria 1 ajunge la Berlin | FOTO

BMW a realizat fotografiile de prezentare dedicate celei de a doua generaţii a modelului compact Seria 1 în puncte-cheie din capitala Germaniei, la fel cum a procedat Volkswagen, în cazul noului Beetle.

Noul autoturism premium compact BMW Seria 1 – concurent al gamelor Audi A3 şi, mai recent, Lexus CT 200h – va debuta comercial pe piaţa din România în luna septembrie, cu un preţ minim de 25.668 de euro, TVA inclusă.

A doua generaţie BMW Seria 1 rămâne singurul model compact premium cu tracţiune spate, dar renunţă la motorizările cu şase cilindri în linie, din considerente ecologice.

Toate unităţile propulsoare folosesc tehnologia TwinPower Turbo.

BMW Seria 1 va fi lansat cu două versiuni pe benzină şi trei pe motorină, care dezvoltă între 116 şi 184 de cai-putere.

Noua generaţie este mai lungă cu 8,5 centimetri (ampatamentul a crescut cu 3 centimetri) şi mai lată cu 1,7 centimetri decât cea lansată în 2004.

Ecartamentul faţă este mai lat cu 5,1 centimetri, iar cel spate – mai mare cu 7,2 centimetri (comparativ cu modelul anterior). Doar înălţimea a rămas neschimbată.

BMW a călcat pe urmele Volkswagen, când a ales oraşul Berlin drept cadru pentru setul de fotografii oficiale dedicat celei de a doua generaţii Seria 1.

Zilele trecute, noul Beetle a putut fi admirat într-o serie de instantanee surprinse în punctele-cheie ale capitalei Germaniei.

Ne puteți urmări și pe Google News