Plaja "Vega Summer Beach" din Mamaia şi Portul de agrement "Ana Yacht Club" din Eforie Nord au primit distincţia "blue flag" - "steagul albastru", care atestă calitatea nisipului, a apei de îmbăiere şi a serviciilor.
Potrivit standardelor Blue Flag, pe litoralul românesc există o singură plajă cu plăcuţe de informare pentru protecţia mediului, este curăţenie, apa e potrivită pentru îmbăiere, iar salvamarii sunt la posturi pentru a interveni în caz de nevoie.
În ceea ce priveşte portul din Eforie Nord, acesta a primit clasificarea Blue Flag pentru îndeplinirea unui set de criterii, printre care numărul necesar de coşuri de gunoi, plăcuţele de informare în legătură cu protecţia mediului şi facilităţile pentru colectarea apei din cală şi cea uzată de la toalete. În 2005, litoralul românesc avea opt plaje şi un port atestate Blue Flag.