Evenimentul Zilei > Actualitate > Blonda nu mai e a lui Bote
Blonda nu mai e a lui Bote

Blonda nu mai e a lui Bote

PREVISTA PRESEI MONDENE. Aproape şase luni a durat visul Biancăi Drăguşanu. Descoperită de celebrul designer, "crescută" de el din punct de vedere al celebrităţii, devenită în scurt timp o emblemă a acestuia, "Blonda lui Bote", Bianca a dat spulberat mirajul printr-o vizită făcută fotbalistului Adrian Cristea.

Cătălin Botezatu este concurent la "Dansez pentru tine", iar contractul semnat cu PRO Tv nu îi permite nicio scăpare de imagine pe toată durata concursului. Prejudiciul a venit tocmai de la Bianca, astfel că, la puţin timp după ce ziarul "Cancan" a publicat, pe prima pagină, ştirea că "Bianca l-a înşelat pe Bote cu Prinţul Cristea", Cătălin l-a anunţat pe Dan Capatos că pentru el, "Bianca nu mai există".
Vestea a dărâmat-o la propriu pe focoasa blondă, care a leşinat la "Un Show Păcătos", având nevoie de îngrijiri medicale.
Contactat de echipa emisiunii, dinamovistul Adrian Cristea a susţinut versiunea Biancăi, potrivit căreia vizita a fost făcută împreună cu alte trei prietene, iar între cei doi nu există nimic care să reprezinte o ameninţare pentru relaţia lui Cătălin cu Bianca.
Mai curat, mai tânăr
Între timp, Botezatu se dedică trup şi suflet concursului "Dansez pentru tine". Reporterii Libertatea l-au surprins în timp ce făcea, miercuri seară, o vizită la o clinică estetică din Bucureşti. Potrivit publicaţiei, designerul a stat acolo aproximativ o jumătate de oră, pentru o şedinţă de tratament antiaging de regenerare, pentru a avea un ten luminos şi curat.
Iepuraşul lui Moni trebuie să facă bodybuilding

Sătulă de cadourile materiale, Monica Columbeanu îşi doreşte de la Iepuraşul de Paşte un antrenor de bodybuilding, scrie Libertatea.

"De la Iepuraş vreau un antrenor.Nu vreau orice antrenor. Vreau un specialist în bodybuilding. Fac minimum o oră de sport în fiecare zi, dar fără să mă pricep. Şi dacă tot mă obosesc, să ştiu pentru ce", a spus soţia lui Irinel.
Enache nu e bărbat
Un nou scandal din showbiz îi are ca protagonişti pe Mihai Morar şi Adrian Enache, scrie Click. Moderatorul emisiunii "Răi da’Buni" s-a simţit ofensat de Enache pentru că acesta i-a cerut 3.000 de euro ca să apară la emisiune.

Morar susţine că solistul are o părere prea bună despre el şi o avertizează pe Iuliana Marciuc că nu are un bărbat lângă ea.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News