Biometricele au trecut şi de Camera Deputaţilor

Biometricele au trecut şi de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a aprobat ordonanţa care prevede introducerea paşapoartelor biometrice, anunţă Mediafax.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 207/2008 care vizează introducerea paşapoartelor biometrice modifică Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Punerea în circulaţie a paşaportului cu date biometrice constituie o obligaţie asumată de România în baza calităţii de stat membru al UE, se arăta în expunerea de motive a ordonanţei.

Această ordonanţă a iscat controverse în timpul dezbaterilor din comisiile parlamentare, unii deputaţi spunând că România trebuie să-şi onoreze promisiunile faţă de UE, în timp ce alţii s-au pronunţat împotriva existenţei pe paşapoarte a unui cip cu datele personale. 

Totodată, sute de oameni au protestat susţinând că noile acte conţin asocierea de cifre satanice 6-6-6. Ei sunt nemulţumiţi şi de dispozitivul inclus în paşapoarte, care conţine detalii personale biometrice.

Citiţi şi:

Sunt noile paşapoarte satanice?

Care este numărul Diavolului

EDITORIALUL EVZ: Dracul nu stă-n cip

Ne puteți urmări și pe Google News