Dacă scepticii spun că tratamentul cu nămol este doar un placebo, unii pacienţi cred că nămolul le va vindeca boli asupra cărora el nu are, de fapt, nicio putere. Terapia cu nămol poate avea efecte benefice asupra organismului, însă nu este un medicament-minune, care să vindece orice boală.

În primul rând, tratamentul cu nămol trebuie făcut numai în urma consultării unui medic specialist. „Fiecare pacient este unic. Întotdeauna tratamentul balnear se face sub supravegherea medicului. Rişti foarte mult dacă îl faci după capul tău”, spune medicul Gina Gălbează, cercetătoare la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti.

Şi cei care îşi pun nămol din cap până în picioare îşi solicită prea mult organismul, arată ea. Pe de altă parte, fără supraveghere, nămolul poate fi incorect aplicat, iar efectul va fi nul.

Există mai multe tipuri de tratamente cu nămol. De pildă, o baie de nămol se face la temperaturi de 36-40 de grade Celsius: la 100 de litri de apă se pun zece kilograme de nămol, iar şedinţa nu trebuie să depăşească 15-30 de minute. „E o baie destul de caldă şi poate depăşi capacitatea organismului de răcire”, spune Gălbează.

Pe de altă parte, împachetările cu nămol (într-un strat de 1-2 centimetri) se fac la temperaturi şi mai ridicate, de 38-46 de grade Celsius.

Terapie cu nămol pe malul lacului Techirghiol

În cazul oncţiunilor, nămolul se foloseşte rece. Pacientul trebuie să stea întâi de toate la soare, timp de 10-15 minute (pentru a se încălzi pielea), apoi să îşi întindă pe corp un strat subţire de nămol. După ce acesta s-a uscat şi începe să crape, urmează o baie în lac, iar apoi un duş cu apă dulce.

„Apoi, odihna este obligatorie pentru că această procedură solicită mult mecanismele de răcire-încălzire ale organismului”, arată medicul. "Există riscul pierderii sarcinii deoarece este o procedură solicitantă"

De obicei, tratamentul cu nămol nu vindecă bolile, dar poate atenua simptomele unor afecţiuni precum reumatism, spondiloză, artroză, afecţiuni posttraumatice ale aparatului locomotor, afecţiuni neurologice ale nervilor periferici, afecţiuni ginecologice (inflamaţii în zona genitală), sterilitate cauzată de inflamaţii cronice (nu sterilitate endocrină), eczeme, psoriazis.

Terapia cu nămol are însă şi contraindicaţii. Astfel, ea nu trebuie aplicată dacă pacientul suferă de astm, diabet, ulcer, orice formă de cancer sau de hepatită, dacă are afecţiuni renale sau cardiovasculare.

De asemenea, dacă o femeie este însărcinată, procedurile cu nămol sunt strict interzise. „Există riscul pierderii sarcinii deoarece este o procedură solicitantă pentru organism”, arată Gălbează.

Potrivit Societăţii Internaţionale de Hidrologie Medicală, nămolurile terapeutice, cunoscute sub numele de peloide (de la grecescul „pelos”, adică „mâl”), se formeaza în mod natural şi se împart în trei categorii.

Nămolurile sapropelice sunt cele de pe fundul lacurilor sărate şi al mărilor. Ele iau naştere sub acţiunea microorganismelor din sol, din floră sau din fauna bazinului acvatic. Un alt tip este nămolul de turbă, care se formează pe fundul mlaştinilor prin descompunerea resturilor vegetale sub acţiunea microorganismelor.

Cel de-a treia categorie de nămoluri terapeutice sunt cele minerale, formate prin sedimentarea sărurilor minerale din izvoare, de exemplu cele carbogazoase sau sulfuroase.