Vicepreședintele SUA, Joe Biden, i-a transmis președintelui Traian Băsescu că el, președintele SUA, Barack Obama, și poporul american apreciază eforturile personale ale acestuia pentru consolidarea statului de drept. Biden a spus că „alianţa este mai puternică” şi datorită lui Traian Băsescu.

Vicepreședintele SUA a fost și la Guvern, unde i-a dat premierului Victor Ponta o lecție despre statul de drept. Vă prezentăm cele mai importante declarații făcute de Joe Biden, ieri, la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria:

„Îmi veți lipsi”

● Domnule preşedinte, eu și președintele SUA și poporul american apreciem eforturile dvs personale pentru a consolida şi proteja statul de drept. Domnule preşedinte, alianţa noastră este puternică şi datorită dumeavoastră.

● Vreau să-i spun dlui preşedinte: îmi va lipsi, pentru că mandatul său se va termina înaintea mandatului meu.

Despre Rusia

● Trebuie să ne asigurăm că Rusia nu va mai putea să continue săși folosească resursele energetice și dependența țărilor europene de aceste resurse ca o armă împotriva oricărui stat din regiune.

● Credem că dezvoltarea unei pieţe energetice europene sigure este pasul important următor de iniţiat

● Noi suntem gata să asigurăm ajutorul necesar pentru dezvoltarea conductelor petrolifere din România.

Laude pentru DNA și ANI

● Corupţia suge din puterea naţiunii, este de fapt o altă formă de tiranie. Lupta împotriva corupției nu este numai o chestiune de guvernare bună, este patriotism.

● Corupția poate fi un pericol prezent nu doar pentru economia unei țări, ci și pentru securitatea națională.

● Atunci când politicienii pot fi cumpăraţi, când tribunalele pot fi cumpărate, presa face propagandă, acolo veţi găsi o societate care poate fi manipulată din exterior.

● Mulți dintre dvs ați luptat pentru eliminarea corupției, și vă aplaud pentru asta, România a avut realizări semnificative.

● DNA și-a stabilit independența, a trimis o mie de cazuri în fața justiției anul trecut, ANI peste 6000 de cazuri de incompatibilitate.

● Aţi ales un preşedinte al Curţii Supreme care luptă să protejeze independenţa justiţiei.

● Recent am auzit o poveste a lui Cuza care, deghizat ca țăran, s-a dus la piață și a pretins că cumpără lapte de la un negustor care îi păcălea pe clienți, folosind două măsuri diferite.

● Este o parabolă care spune de fapt cum gândesc investitorii de azi despre piață, ei vor să facă afaceri acolo unde sunt tratați echitabil. Niciun conducător nu poate face asta singur.

SUA și România, împreună

● Trupele americane sunt onorate să poată fi alături de cele române în Afganistan și alte teatre de luptă.

● Așa cum a spus președintele Obama, națiunile din NATO nu sunt niciodată singure, ne ajutăm și ne protejăm unii pe alții.

● Noi nu spunem ce poate face America pentru România, ci ce putem face împreună.

Te-ar putea interesa și: