BICHIR: Pocăinţa „Vulpii“ şi pensionarea episcopilor

BICHIR: Pocăinţa „Vulpii“ şi pensionarea episcopilor

BICHIR: "Mitropolitul Clujului, ÎPS Bartolomeu Anania, a anunţat într-o întâlnire cu presa că va înfiinţa, după modelul lui Emanuil Gojdu, o fundaţie care va oferi burse în străinătate studenţilor şi doctoranzilor străluciţi, dar fără resurse financiare."

Mitropolitul Clujului, ÎPS Bartolomeu Anania, a anunţat într-o întâlnire cu presa că va înfiinţa, după modelul lui Emanuil Gojdu, o fundaţie care va oferi burse în străinătate studenţilor şi doctoranzilor străluciţi, dar fără resurse financiare. Evident pentru unii colegi din presă subiectul a fost că fundaţia Bartolomeu va fi sprijinită de chestorul Virgil Ardelean, supranumit „Vulpea“, fostul şef de la „Doi ş’un sfert“. Şi că, deşi călugăr, deci teoretic fără bunuri materiale, mitropolitul şi-a vândut garsoniera cu 40.000 de euro.

Că „Vulpea“ vrea să se căiască la bătrâneţe e fix treaba lui. La urma urmei, şi Virgil Măgureanu sau alţi şefi de acest gen ar putea să facă gesturi de caritate, după ce o viaţă întreagă au lucrat la „Ochiul şi timpanul“. Altceva extrem de important a spus vlădica de la Cluj. Şi anume că susţine programul de reformă a Sfântului Sinod, care prevede posibilitatea pensionării ierarhilor care au împlinit 80 de ani şi care nu-şi mai pot exercita activitatea din cauze medicale.

Iar glasul său este important. Până acum, cine îndrăznea să abordeze acest subiect era imediat catalogat „modernist“, „om al Patriarhului Daniel“, pus la colţ de unii puri ortodocşi care nu cunosc nici „Tatăl nostru“, dar rup netul în două şi ştiu mai multe despre bytes decât despre Sfânta Scriptură. Nevoia unei reforme a Sfântului Sinod este evidentă. Există episcopi paralitici, care sunt aduşi cu targa la Sfântul Sinod şi care au blocat eparhiile pe care oficial, chipurile, le mai conduc. În realitate, treburile sunt gestionate de cine ştie ce consilieri sau măicuţe grijulii.

Există destule ţări ortodoxe unde e prevăzută o vârstă-limită a episcopilor, există nenumărate canoane care stabilesc că episcopii neputincioşi trebuie să se retragă din scaun. Dar aşa este la noi, regulile sunt respectate doar când ne convin. Nimeni nu le-a cerut unor episcopi în vârstă, dar lucizi, sănătoşi la trup şi minte să plece. Dar să stai la infinit cu speranţa că vei pleca cu picioarele înainte ca titular e vanitate, orgoliu - iertaţi expresia - prostesc. Alături de alţii, Mitropolitul Bartolomeu a pus degetul pe rană. Şi ar fi bine ca această înnoire, împrospătare a Sinodului să se realizeze cât mai repede.

Ne puteți urmări și pe Google News