BICHIR: Cel mai iubit dintre urati

BICHIR: Cel mai iubit dintre urati

Florian Bichir scrie de ce romanii il considera pe Traian Basescu cel mai urat politician si de ce il iubesc.

Un sondaj de saptamana asta m-a binedispus. Biroul de Cercetari Sociale a ajuns la concluzia ca romanii au mai multa incredere in politicienii urati decat in cei frumosi. Astfel, romanii cred ca cel mai urat politician este chiar presedintele Traian Basescu, 14% dintre cei chestionati fiind de aceasta parere.

La polul opus se afla Cristian Boureanu, considerat cel mai frumos politician de 7,2% dintre respondenti. Basescu este urmat de C.V. Tudor, de fostul presedinte Ion Iliescu si de Nicolae Vacaroiu.

Pe locurile urmatoare se afla Dan Voiculescu, Mircea Geoana si Victor Ciorbea. Frumosi ar fi, conform aceluiasi sondaj, Cristian Boureanu, Calin Popescu-Tariceanu, Elena Udrea, Gigi Becali, urmati de Mircea Geoana, Petre Roman sau Adrian Cioroianu.

Acum e clar de ce Basescu are atata popularitate, iar Tariceanu cu figura lui de aristocrat aiurit, usor inclinat spre narcisism, nu inspira incredere. De fapt, o butada sustine ca, intrebat despre Tariceanu, tatal sau vitreg, Dan Amedeo Lazarescu, a spus ca „orice parinte isi doreste ca progeniturile sale sa fie frumoase si destepte. Al meu, din pacate, e doar frumos”.

Deloc surprinzatoare este pozitia lui Mircea Geoana, care in stilul sau caracteristic face parte din ambele tabere. Si a uratilor, si a frumosilor. La o adica, in functie de interes poate fi si frumos, si urat. Caldicel acolo, nici in frunte, dar nici la coada, cum ii sta bine romanului.

Lasand gluma la o parte, sondajul are o baza de adevar, care provine din psihologia poporului roman. De cate ori se vorbeste despre „pe cap de locuitor”, eu identific acest etalon al economistilor cu Basescu, care este aproape un atom al romanismului actual. Uratel este, de baut si fumat fumeaza, la scoala nu prea a dat ghes.

Are spirit de aventurier, ca doar a fost marinar, ceva bisnita a invatat sa faca, ca doar e descurcaret. In plus, are tupeu, e indraznet, se ia la harta imediat, folosind un limbaj nu tocmai academic. Danseaza geamparale, ii fug ochii dupa sexul frumos. Stie dom’le sa-si traiasca viata, nu se da in laturi cand e vorba de munca, dar si la chefuri tine isonul.

Ce vreti mai mult de-atat? E roman, pursange, desi niste PSD-isti deloc inspirati voiau sa-l scoata in campania electorala tatar, urmas al Hoardei de Aur. Intalnirile nocturne cu Gigi Becali si plecatul la volan de dimineata din Golden Blitz i-au ridicat procentele. Cuvintele gingase despre starea de curatenie a unei minoritati au fost murmurate de o tara intreaga. Romanii simt nevoia sa se indentifice cu conducatorii pe care ii au. Liderii charismatici, predestinati divin au o cariera lunga pe aceste plaiuri.

Dupa Stefan cel Mare, asumat drept cel mai mare roman, sindromul Ceausescu are si el radacini adanci. Nu ne-a fost zgandarit orgoliul national cand ucenicul de cizmar era primit de toate personalitatile lumii? „N-are scoala, da-i destept, ca asa-i romanul istet din fire”, a fost laimotivul unei generatii, care a cautat farame de genialitate in planurile sale magalomanice.

Azi, Romania traieste sub auspiciile zodiei Basescu. Ramane de vazut cum va iesi treaba, pentru ca vorba unei butade calugaresti: „Dumnezeu lucreaza prin oameni, dar si dracu’ tot prin ei”.

Ne puteți urmări și pe Google News