Berlusconi temperează discursul antiimigraţie

Berlusconi temperează discursul antiimigraţie

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a sugerat, marţi, o schimbare a poziţiei sale pe tema proiectului care face din imigraţia ilegală o infracţiune pedepsită cu închisoarea, după ce ONU şi Vaticanul au criticat această măsură, scrie Reuters.

Berlusconi a declarat că aceste persoane nu ar trebui puse sub acuzare doar pentru că sunt imigranţi ilegali, dar că statutul lor ar trebui considerat circumstanţă agravantă dacă comit o infracţiune. „Personal, nu cred că poţi inculpa pe cineva pentru prezenţa sa ilegală în ţara noastră“, a declarat Berlusconi în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy.

„Parlamentul este suveran şi va decide conform conştiinţei sale şi bunului-simţ“, a adăugat el. Noul guvern conservator al lui Berlusconi a prezentat, luna trecută, măsuri dure menite să combată imigraţia ilegală şi numărul mare de infracţiuni atribuite în mare parte străinilor, în special români şi romi. Una dintre măsuri, care ar urma să fie dezbătută şi aprobată de parlament, prevede că intrarea ilegală în Italia este o infracţiune ce se pedepseşte cu până la patru ani de închisoare.

Comisarul ONU pentru Drepturile Omului, Louise Arbour, a calificat luni aceste măsuri ca fiind un exemplu de represiune şi intoleranţă. Şi arhiepiscopul Agostino Marchetti a declarat pentru Radio Vatican că imigranţii ilegali nu ar trebui trataţi ca infractori, întrucât cei care muncesc aduc o contribuţie societăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News