
Italianul trebuie să le dea un răspuns „câinilor” până pe 26 mai. El este apreciat pentru că promovează tinerii.
Din actualul sezon al Ligii I la fotbal mai este de jucat o etapă, dar şefii clubului Dinamo caută deja un nou antrenor pentru viitoarea ediţie de campionat.
Cornel Ţălnar, actualul tehnician al echipei din „ Groapă”, nu i-a convins pe şefi că merită să mai rămână pe bancă, în condiţiile în care „câinii roşii” gâfâie din greu pentru a prinde ultima poziţie care asigură participarea în Liga Europa. Trebuie să dea răspunsul pe 26 mai
Primul nume trecut pe agenda conducătorilor este cel al ui Cristiano Bergodi. Calităţile cu care italianul i-a cucerit pe „roşalbi” sunt buna cunoaştere a fotbalului românesc şi faptul că e un tehnician care promovează jucători tineri.
Cristiano Bergodi a venit miercuri în România şi a purtat o primă rundă de discuţii cu şefii „câinilor roşii”. Negocierile n-au avut deocamdată nicio finalitate, cele două părţi urmând să se mai întâlnească şi în viitorul apropiat. El trebuie să dea un răspuns final pe 26 mai, când va veni în ţară pentru a urmări finala Cupei României.
Dacă nu se vor înţelege cu italianul, conducătorii „câinilor” mai au două variante de rezervă. În acelaşi timp, Bergodi s-a întâlnit şi cu Gino Iorgulescu, fostul preşedinte al grupării FC Naţional, omul alături de care ar vrea să lucreze în Şoseaua Ştefan cel Mare.
Conform unor surse din anturajul echipei Dinamo, şefii din „Groapă” îl doresc pe Cristiano Bergodi deoarece au rămas impresionaţi de ce a reuşit italianul la rivala din Ghencea, pe care a pregătit-o în toamna anului trecut. Atunci, italianul a apromovat foarte mulţi jucători tineri în primul „unsprezece” al Stelei şi a avut un parcurs bun în preliminariile Ligii Europa, unde „roş-albaştrii” i-au bătut pe toţi adversarii ieşiţi în cale.
În vară, dinamoviştii plănuiesc o remaniere din temelii a lotului, urmând ca în locul unor „vedete expirate” să fie promovaţi mai mulţi tineri.
Majoritatea jucătorilor vizaţi pentru disponibilizare sunt impresariaţi de Ioan Becali. Prin această măsură, conducătorii de la Dinamo doresc să scoată clubul de sub influenţa procuratorului care, până acum, a avut un cuvânt greu de spus în „Groapă”.
„A pus câteva condiţii” Renzo Rossi, persoana cu care Cristiano Bergodi a colaborat aproape la toate echipele pe care le-a pregătit în România, a recunoscut că antrenorul a discutat cu şefii „roş-albilor” despre preluarea echipei, dar a precizat că nu e încă nimic sigur.
„Eu chiar nu am ştiut că Bergodi a negociat cu Dinamo. Pe mine m-a sunat abia după întâlnire şi mi-a spus că a discutat cu cei de la Dinamo. Din ce mi-a zis el, a fost doar o discuţie. Probabil vor mai fi şi alte întâlniri, dar rămâne de văzut dacă va semna, pentru că mai are şi alte oferte”, a spus Rossi.
„Chiar nu ştiam că Bergodi e în ţară ca să negocieze cu Dinamo. M-a sunat el după întâlnire şi mi-a zis că discută cu dinamoviştii. Din ce mi-a spus, a fost o primă întâlnire, o discuţie. Nu s-a stabilit nimic, nu s-a semnat nimic. Rămâne de văzut dacă va semna, pentru că mai are şi alte oferte.“, RENZO ROSSI, apropiat al lui Cristiano Bergodi
4 echipe a pregătit, până acum, italianul Cristiano Bergodi în România: FC Naţional, CFR Cluj, Rapid şi Steaua
REFUZ
Gino Iorgulescu nu e dorit în Ştefan cel Mare
Una dintre condiţiile puse de Cristiano Bergodi pentru a veni la Dinamo este aceea de a lucra cu Gino Iorgulescu (foto). Asta pentru a nu mai avea de-a face cu şefi care nu pricep fenomenul fotbalistic, cum a păţit la Steaua, cu Gigi Becali.
De altfel, la sosirea în România, Cristiano Bergodi a fost văzut în compania fostului preşedinte de la FC Naţional. „M-am întâlnit cu Cristiano Bergodi, dar nu pentru probleme legate de fotbal. Nu sunt angajatul clubului Dinamo ca să negociez cu Bergodi venirea lui acolo. Mai mult n-am ce să declar”, a spus Gino Iorgulescu, pentru EVZ.
Totuşi, şansele ca Iorgulescu să ajungă la Dinamo nu sunt foarte mari. Conform surselor din curtea „câinilor roşii”, acţionarii susţin că organigrama clubului este deja plină, iar Gino nu ar mai avea loc. Un alt motiv pentru care şefii nu agreează aducerea fostului preşedinte din Cotroceni este prietenia dintre acesta şi fraţii Becali. Tocmai persoanele de care „roş-albii” vor să scape.