La acest sfârşit de săptămână, 11 tineri s-au adunat într-o cafenea din Bucureşti pentru un maraton de creaţie. Timp de 24 de ore, de vineri până sâmbătă, ei au realizat benzi desenate, în cadrul primului eveniment "24 hour comics" din România.

Fiecare dintre ei a avut de desenat o poveste în 24 de planşe. „Trebuie să faci tot în cele 24 de ore şi să nu vii cu ideea de acasă”, a explicat Veronica Solomon, care a avut iniţiativa organizării acestei întâlniri.

„Rezolvăm mai multe probleme practice pentru desenatori. E o muncă solitară, foarte dură. Adesea, mulţi sunt tineri cu o personalitate antisocială, dar care sunt desenatori foarte buni, care desenează de dimineaţa până seara. Şi acest eveniment întoarce totul de dos”, a arătat Octav Avramescu, de la librăria de benzi desenate „Jumătatea plină”, care îşi are sediul în aceeaşi cafenea.

Librăria, deschisă de către asociaţia cu acelaşi nume, este prima librărie din România specializată în bandă desenată, comics, manga, romane grafice şi cărţi ilustrate.

La final, planşele vor fi expuse pe pereţii localului. Dacă se vor găsi bani, Avramescu spune că benzile desenate care vor rezulta vor fi publicate sub forma unui fanzin (o publicaţie independentă ce conţine lucrările mai multor autori). "Am băgat de la mine 2.000-2.500 de euro, plus cinci luni de muncă pe an"

De multe ori, desenatorii autohtoni de benzi desenate spun că situaţia lor nu este tocmai una de invidiat. „Nu există piaţă”, spune Veronica Solomon. „În Germania există târguri de carte cu standuri de fanzine”.

Ea arată că sunt puţini cumpărători de bandă desenată în România şi că, de regulă, creaţiile autohtone circulă într-un cerc destul de restrâns. „De obicei, în mainstream sunt traduceri ale publicaţiilor de afară”, spune ea.

Timp de trei ani de zile, Solomon a realizat alături de câţiva prieteni o revistă de benzi desenate bianuală numită „Otaku”, de inspiraţie japoneză: „Manga e o specie destul de dispreţuită pentru că se produc multe chestii foarte proaste, de genul Pokemon sau Sailor Moon. Dar au şi produse de vârf. Am încercat să le deschid ochii şi celor care consumau manga-junk şi celor care le dispreţuiesc”, povesteşte ea.

Revista era tipărită la Cluj, într-un tiraj de 1.000 de exemplare. Deoarece aproximativ 20% dintre exemplare se vindeau în ţară, iar restul în străinătate, ultimul număr a apărut în limba engleză.

„A fost un eşec”, spune ea. După trei ani de zile în care publicaţia a fost finanţată chiar de către autorii ei, revista a fost închisă. „În trei ani, pot să spun că am băgat de la mine 2.000-2.500 de euro, plus cinci luni de muncă pe an”, adaugă Solomon, care acum locuieşte la Berlin, unde vrea să facă animaţie. "Sunt mulţi chemaţi şi foarte puţini cei aleşi"

Pe de altă parte, Octav Avramescu spune că lumea benzilor desenate este una destul de dură şi de selectivă, indiferent de ţara în care tinerii desenatori îşi desfăşoară activitatea: „Au aceleaşi şanse ca cei de oriunde. E un domeniu foarte restrictiv. Sunt mulţi chemaţi şi foarte puţini cei aleşi”. Participanţii la "24 hour comics" au desenat într-o cafenea timp de 24 de ore

Avramescu spune că, într-adevăr, în România cineva nu poate să îşi câştige existenţa doar din benzi desenate, însă e de părere că arta este o chemare de maturitate şi că un desenator nu ar trebui să înceapă să deseneze cu scopul de a face bani.

Decât să se concentreze pe cum anume să convingă o editură să îi publice, mai bine se gândesc la modalităţi prin care lucrările lor să devină cunoscute, chiar dacă acest lucru ar presupune să multiplice la xerox benzile desenate şi să le distribuie pe stradă, e de părere Avramescu.

”Şi după mulţi ani şi mii de pagini te duci la o editură şi le spui: am seria asta, personajul ăsta. Sunt aproape nule şansele de a fi publicat în România după un an de activitate. Şi ăsta nu e un lucru rău. E normal”, continuă el. "Să sperăm că vor avea efectul picăturii chinezeşti"

Marian Mirescu din Craiova, un desenator de benzi desenate de 53 de ani, spune că tinerii artişti ar trebui să aibă mai multă iniţiativă: “Suntem într-un cerc vicios. Sunt tineri desenatori care vor să facă benzi desenate şi care spun că nu e piaţă, dar ei nu le propun nimic editorilor.”

Totuşi, el arată că mulţi editori din România “publică multe lucruri trendy, preluate de dincolo, dar fără niciun discernământ. Sunt făcute (editarea şi publicarea-n.r.) în mare parte de diletanţi”. Multe astfel de benzi desenate preluate sunt traduse prost sau fără să se ţină cont de îmbinarea dintre diferitele componente ale unei benzi desenate (aranjarea în pagină, scrisul, fontul, procesarea culorilor), mai spune el.

Potrivit lui Mirescu, cele mai multe benzi desenate publicate în România sunt traduceri ale benzilor americane, franceze, belgiene şi japoneze.“În Franţa şi Belgia benzile desenate au ajuns o parte a culturii naţionale, există o şcoală francezo-belgiană”, afirmă el.

Deşi lucrează în marketing, Mirescu îşi ocupă timpul liber cu benzile desenate: fanzin-ele, despre care spune că se „încăpăţânează” să le editeze „de plăcere şi din dorinţa de a face mai cunoscute benzile desenate”.

Găseşte diferiţi autori români ale căror lucrări îi plac şi atunci le publică desenele în mici reviste, din banii lui, dar şi pe Internet. Un fanzin care are 32-46 de pagini costă 16-20 de lei.

„Când o să am timp şi bani, mă gândesc să le strâng în culegeri. Nu am pornit de la ideea că noi suntem mici şi nu suntem în stare. Dar asta e soarta unui fanzin: tiraj mic, distribuţie prin poştă şi pe la saloanele de expoziţii. Să sperăm că vor avea efectul picăturii chinezeşti”, spune el.