Din sezonul viitor adversarii Stelei se vor ruga să nu ia multe goluri, anunţă Gigi Becali, hotărât să investească zeci de milioane de euro la vară în Ghencea.
"Voi cumpăra 6-7 jucători din ţară şi doar un străin", a spus patronul liderului Ligii Întâi.
Gigi Becali a mărturisit că emoţiile din acest final de sezon l-au convins ca din vară să investească mult mai mulţi bani la Steaua. "Eu vă spun că de la anul Steaua când va juca în deplasare sau acasă adversarii se vor ruga să nu ia multe goluri de la Steaua, Steaua va fi cea dinainte de 89", susţine Becali.
Patronul Stelei se felicită pentru transferurile realizate în iarnă şi anunţă că în vară vor mai veni jucători de valoare.
(17:02)
Recomandările noastre