Aceasta a fost explicaţia pe care a dat-o finanţatorul echipei din Ghencea, referindu-se la deznodământul partidei Rapid-Steaua.
"E numai mâna lui Dumnezeu. Bricheta aia a fost mâna lui Dumnezeu. Nu se explică altfel. Probabil eu sunt omul de trei puncte pentru că sunt omul pe care-l iubeşte Dumezeu", a declarat Gigi Beacli.
De asemenea, finanţatorul echipei Steaua a declarat că normal ar fi ca la finalul campionatului primele două locuri să fie ocupate, în ordine, de echipa sa şi de Rapid, deoarece sunt formaţiile care au adunat cele mai multe puncte în cupele europene în ultima perioadă. "Sunt aşa de fericit că am ajuns pe primul loc, m-am culcat pe la 2.00-3.00 şi parcă nu simt deloc oboseala, atât de mare e bucuria. Numai mâna lui Dumnezeu e. Probabil eu sunt omul de trei puncte, Dumnezeu a făcut pentru mine. Copos mi-a spus că un om ca mine se naşte o dată la o sută de ani. Emoţii normal că voi avea, dar acum sunt mai mici, după egalul de la Urziceni. Părerea mea este că Rapid va învinge la Cluj, apoi chiar că nu mai am nicio emoţie. Dacă Rapid bate la Cluj, rămâne la cinci puncte, apoi CFR mai are meciuri grele, Mioveni, Vaslui, Bistriţa, se poate întâmpla orice. Dacă Dumnezeu ar vrea să facă dreptate, normal ar fi ca Rapid să ia locul doi. Steaua pe locul unu şi Rapid pe doi, adică echipele care au adus punctele în cupele europene", a spus Becali.
Mulţumit că Steaua a revenit în fruntea clasamentului, Gigi Becali a plecat în această dimineaţă la Muntele Athos.
Citiţi şi "Faceţi loc, faceţi loc, Steaua e pe primul loc!"
(12:55)