Băuturile alcoolice, interzise în zonele bucureștene cu risc din cauza protestelor

Băuturile alcoolice, interzise în zonele bucureștene cu risc din cauza protestelor

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, și edilul sectorului 2, Neculai Onțanu, au emis dispoziții prin care se interzice comercializarea băuturilor alcoolice în zona centrală a Capitalei, situată pe raza administrativă a Sectorului 1, și în zona Piața Universității.

Solicitarea a fost formulată de către Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, care a cerut, în perioada 18 – 23 ianuarie 2012, ca agenții economici situați la o distanță de minim 1000 de metri față de Piața Universității să nu aibă voie să comercializeze băuturi alcoolice între orele 17.00-00.00. Interdicția îi va afecta și pe o parte din comercianții din Centrul Istoric al Capitalei. Potrivit unor surse din cadrul Jandarmeriei, autoritățile care asigură ordinea publică i-au cerut edilului-șef al Capitalei să emită o dispoziție prin care să interzică comercializarea băuturilor alcoolice în zonele cu risc încă de acum trei zile. Potrivit legii 60 din 1991, primarii sunt cei care pot să interzică desfacerea băuturilor alcoolice în zone unde au loc proteste spontane sau în zonele adiacente locației unde s-au strâns protestatarii. Mai mult, dacă edilii consideră că este necesar, aceștia pot înterzice comercializarea alocoolului chiar în intreaga localitate. Totodată, joi, 19 ianuarie, restricțiile privind comercializarea alcoolului se extind în perimetrul cuprins între Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei și Parcul Herăstrău. Motivul, mâine va avea loc un protest organizat de către PNL, la care s-a alăturat ”cu unele rețineri” și PSD-ul. Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui protest, la cererea PNL-ului, pe traseul Arcul de Triumf- Șoseaua Kiseleff- Piața Victorieie- bulevardul Națiunilor Unite- Piața Constituției. Onțanu: Nu se vor consuma băuturi alcoolice în zona Piețe Universității, pe perioada protestelor spontane Tot la solicitarea Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, primarul Neculai Onţanu a interzis comercializarea şi desfacerea băuturilor alcoolice de către agenţii economici din zona adiacentă pieţii Universităţii, în perioada 17 – 23 ianuarie, între orele 17.00 – 24.00, pe perioada desfăşurării adunărilor spontane de protest în această zonă . Măsură se aplică tuturor agenţilor economici care comercializează băuturi alcoolice în perimetrul delimitat de următoarele artere de circulaţie: Bulevardul Dacia, Calea Moşilor, Strada Traian, Calea Călăraşilor până la limita de sector.  Măsurile au fost luate pentru buna desfăşurare a adunărilor spontane de protest din Piaţa Universităţii şi zonele adiacente acesteia şi protejarea manifestanţilor de infiltrarea unor oameni sub influenţa băuturilor alcoolice care ar putea perturba sau afecta manifestaţiile paşnice ce au loc în acel perimetru.  De la dispoziţia edilului sectorului 2 se exceptează unităţile de alimentaţie publică care au şi funcţiuni de cazare turistică şi cele care au aranjamente privind organizarea unor evenimente stabilite anterior, respectiv nunţi, botezuri, aniversări de zile festive etc. Cadrele Poliţiei Locale a Sectorului 2 vor verifica respectarea măsurilor de interzicere a comercializării băuturilor alcoolice, iar cei găsiţi în neregulă vor fi sancţionaţi cu amenzi contravenţionale cuprinse între 500 – 5000 lei.  Citiți și: