Dinamo, lider în Liga I la fotbal, s-a calificat fără mari emoţii în "sferturile" celei de-a doua competiţii interne, după ce a trecut ieri de FC Botoşani.
În acest sezon, Dinamo şi-a propus să pună mâna pe ambele trofee interne. Lideri în Liga I la fotbal după 14 etape, „câinii roşii“ tratează cu seriozitate şi Cupa României, întrecere în care s-au calificat ieri, la Focşani, în sferturile de finală. În „optimi“, Dinamo a trecut cu 3-1 de divizionara secundă FC Botoşani, două dintre goluri fiind marcate de Andrei Cristea. Pe durata jocului, în zona stadionului „Milcov“ a persistat un puternic miros de grajd, care le-a mutat nasul din loc spectatorilor, dar nu i-a deranjat câtuşi de puţin pe jucători.
Din minutul 55, moldovenii antrenaţi de fostul dinamovist Leonard Grozavu au rămas în 10 oameni. Intrat imediat după pauză, Pleniceanu a fost trimis la cabine 10 minute mai târziu. La final, Grozavu a reclamat uşurinţa cu care elevul său a fost eliminat.
Kiriţă vrea să „latre“ Înaintea jocului, Mircea Rednic a dat ochii, la stadion, cu Narcis Răducan. „Tu cine eşti, mă? Agentul 007?“, l-a luat la rost, în glumă, antrenorul dinamovist pe directorul sportiv de la Unirea Urziceni. Originar din Focşani, fostul mijlocaş al Stelei, cu care „Puriul“ a fost coechipier la Rapid, a fost trimis de Dan Petrescu să-i „spioneze“ pe „câini“.
Duminică, în etapa a 15-a a Ligii I, la Bucureşti, va avea loc meciul Dinamo - Unirea Urziceni. Cele două formaţii ocupă primele două locuri ale clasamentului. Dinamo e lider, cu 32 de puncte, iar Unirea ţine aproape, cu 30 de puncte.
Giani Kiriţă, legitimat la Bursaspor, le-a transmis dinamoviştilor că vrea să se întoarcă în „Groapă“. Transferul ar urma să se perfecteze în pauza de iarnă, la solicitarea lui Mircea Rednic, care a cerut întărirea lotului cu un mijlocaş defensiv. Giani Kiriţă este finul preşedintelui executiv Cristi Borcea, la fel ca şi Claudiu Niculescu, un alt jucător care şi-a exprimat recent dorinţa de a se întoarce la Dinamo.
Cornel Şfaiţer, conducător la FC Botoşani, este un înfocat fan al dinamoviştilor. „Sunt câine până la moarte! În viitor aş vrea să merg cu Dinamo în deplasările din Liga Campionilor!“, şi-a dat Şfaiţer arama pe faţă.
După meci, jucătorii moldoveni au vrut să facă schimb de tricouri cu dinamoviştii, dar au fost refuzaţi categoric de vedetele liderului.
CUPA ROMÂNIEI Optimile de finală FC BOTOŞANI - DINAMO . . . . 1-3 Marcatori: A. Simao (86) / A. Cristea (50 şi 83), Dănciulescu (66)
FC BOTOŞANI: A. Bordeanu 5 - Patache 6, Papp 5, Tincu 4, Acsinte 4 - Ştefoi 4 (59, A. Simao 5), Keita 4, Vasvari 4 - Nicodim 5 (46, Pleniceanu 3), S. Kone 4 (70, Ghiceanu 5), Boroştean 4. Antrenor: Leonard Grozavu
DINAMO: Dolha 4 - Homei 6, L. Goian 6, D. Grigore 5, Izvoranu 6 - Ze Kalanga 6 (67, Campos 5), Diakite 5, Ad. Cristea 5, Torje 5 (46, Miranda 5) - Dănciulescu 7 (71, G. Marcu 5), A. Cristea 7. Antrenor: Mircea Rednic
Stadion: „Milcovul“ - Focşani; Spectatori: 2.000; Eliminat: Pleniceanu (55) Arbitri: L. Ivan 7 - Fl. Păunescu 7, L. Ciobotariu 7 NEGOCIERI
UTA, „satelitul“ bucureştenilor?
Dinamo II, „satelitul“ din liga secundă al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, este pe punctul de a se desfiinţa, susţin surse din interiorul grupării „roş-albe“. Motivul îl reprezintă lipsa fondurilor. Acţionarul Florian Walter, cel care susţinea financiar activitatea echipei, motivat fiind de faptul că fiul său joacă la această formaţie, urmează să se retragă.
Avertizaţi de intenţiile lui Walter, ceilalţi oficiali dinamovişti s-au orientat către UTA. Acţionarii Cristi Borcea şi Nicolae Badea sunt aproape de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni al „Bătrânei Doamne“.
Cu şase titluri de campioană în palmares, UTA este regina provinciei, dar acum traversează o perioadă neagră în liga secundă. Şefii de la Dinamo au făcut deja un prim pas: l-au instalat antrenor pe Ionuţ Chirilă, un apropiat al lui Badea, şi insistă ca acesta să nu fie dat afară, deşi a intrat în conflict cu fanii locali şi cu anumiţi jucători. Deocamdată, conducerea de la Dinamo nu doreşte să-şi asume oficial dreptul de proprietate asupra clubului arădean, temându-se de eventualele reacţii ostile ale localnicilor. În plus, conform regulamentelor, UTA nu ar mai avea dreptul să promoveze în Liga I, dacă ar deveni cu acte „satelitul“ dinamoviştilor.
Borcea a recunoscut Este de aşteptat ca Badea şi Borcea să conducă, măcar o perioadă, prin interpuşi.
EVZ a dezvăluit în exclusivitate, în urmă cu câteva luni, că dinamovistul Cristi Borcea e unul dintre cei care stau în spatele celor care vor să preia UTA de la Nicolae Bara, actualul proprietar. „Mă interesează tot ce este roşu şi alb“, a recunoscut Borcea, aluzie la faptul că UTA şi Dinamo au aceleaşi colori.
PROGRAM
MARŢI
Dunărea Galaţi - FC Timişoara. . . . . . . 1-2 Enache (57) / G. Bucur (20), Borbely (49) Unirea Urziceni - Oţelul Galaţi . . . . . . 1-0 Dănălache (83)
IERI
Gloria Bistriţa - FC Braşov. . . . . . . . . . 1-1, 5-3 după penalty-uri D. Roman (18) / Ilyeş (50) Rapid - Curtea de Argeş . . . . . . . . . . . . 3-0 J.P. Pinto (11), R. Fernandes (72), Herea (85) CS Otopeni - FC Vaslui . . . . . . . . . . . . . . 1-2 Kalle (76) / N. Jovanovici (37), Burdujan (75 - penalty) FC Botoşani - Dinamo . . . . . . . . . . . . . . 1-3 A. Simao (86) / A. Cristea (50 şi 83), Dănciulescu (66) Univ. Craiova - Pandurii Târgu-Jiu Partida s-a disputat după închiderea ediţiei
ASTĂZI
Sportul Studenţesc - CFR Cluj; ora 20.30, Antena 1; se joacă în Bucureşti, pe stadionul Giuleşti
NOTĂ: Echipele câştigătoare se califică în „sferturi“, fază programată anul viitor, pe 15 aprilie