Bătăușul baschetbalistului american, șapte ani de închisoare
- Virgil Burl ă
- 15 ianuarie 2014, 18:25
Instanţa supremă l-a condamnat definitiv, miercuri, la şapte ani de închisoare cu executare pe Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy - decedat după ce a fost lovit cu pumnul în faţă, în urma unei altercaţii într-un club din Giurgiu, în 2011.
Judecătorii au respins recursul făcut de Tănăsoaia, menţinând condamnarea dispusă anterior în cazul acestuia. Ionuţ Tănăsoaia este în arest din 10 octombrie 2011, fiind încarcerat la Penitenciarul Giurgiu. În 9 mai 2013, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe Ionuţ Tănăsoaia, zis Gipsy-Gypsanu, la şapte ani de închisoare cu executare pentru loviri cauzatoare de moarte şi trei ani interzicerea unor drepturi. Tribunalul Giurgiu a constatat că mama baschetbalistului american, Olamae Hardy, nu s-a constituit parte civilă în acest dosar. Pedeapsă prea mare ? Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care în 3 octombrie 2013 a respins ca nefondat apelul şi a menţinut decizia Tribunalului Giurgiu. În 25 noiembrie 2013, Tănăsoaia a formulat recurs la instanţa supremă, care miercuri a dat sentinţa definitivă în această cauză. Dosarul în care Ionuţ Tănăsoaia este acuzat de loviri cauzatoare de moarte a fost rejudecat la Tribunalul Giurgiu, în urma unei dispoziţii din septembrie 2012 a instanţei supreme, care a desfiinţat atunci decizia de condamnare la cinci ani de închisoare. În 22 februarie 2012, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe Ionuţ Adrian Tănăsoaia la cinci ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, sentinţa fiind menţinută de Curtea de Apel Bucureşti în decizia din 17 aprilie 2012. Bătaie generalizată Ionuţ Adrian Tănăsoaia a fost trimis în judecată la începutul lunii decembrie 2011, în stare de arest preventiv, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Scandalul în urma căruia Chauncey Hardy şi-a pierdut viaţa a izbucnit în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2011, în jurul orei 3.30, în clubul Emotione din Giurgiu, după ce baschetbalistul american, în vârstă de 23 de ani, ar fi vrut să danseze cu nişte tinere. El a fost lovit cu pumnul în bărbie de Ionuţ Adrian Tănăsoaia şi s-a izbit cu capul de pardoseala sălii de dans. Hardy ar fi iniţiat un joc cu o tânără, căreia îi tot punea pe cap o şapcă, ceea ce i-a iritat pe tinerii care o însoţeau pe fată. Tănăsoaia i-ar fi spus lui Hardy să plece, însă conflictul verbal a degenerat, astfel că i-a tras un pumn în faţă, iar sportivul s-a dezechilibrat şi a căzut de pe treapta pe care se afla, lovindu-se cu capul de pardoseala de ciment. Rana produsă în cădere a fost gravă, ducând la decesul baschetbalistului. Consumul de alcool Medicii legişti au stabilit că moartea lui Hardy a fost violentă şi a fost cauzată de o insuficienţă cardio-respiratorie, urmare a unui traumatism cranio-cerebral soldat cu edem cerebral, hemoragie meningeală, contuzie şi dilacerare cerebrală, fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului. Surse judiciare precizau că baschetbalistul Chauncey Hardy, care juca la echipa CSS Giurgiu, avea o alcoolemie de 0,6 la mie, la momentul incidentului din discotecă. Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, declara, în 8 aprilie 2012 că familia baschetbalistului Chauncey Hardy s-a constituit parte civilă şi ar vrea să ceară statului român şi lui Ionuţ Tănăsoaia daune de aproximativ 1,5 milioane de dolari.