Bătălie pe Societatea de Îmbunătăţiri Funciare

Bătălie pe Societatea de Îmbunătăţiri Funciare

Ionel Patrichi, directorul societăţii de stat, a înfiinţat o societate privată, căreia îi închiriază, pe datorie, utilaje.

Activele de zeci de milioane de euro ale Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, sucursala Timiş (SNIFT), cu o valoare de inventar de câteva sute de mii de lei, sunt miza unei bătălii cu dosare între mai multe grupuri de interese.

Iminenta privatizare a societăţii de stat şi lupta competitorilor scot la lumină nereguli grave. Primul vizat în „dosariadă“ este directorul SNIFT, Ionel Patrichi, care este şi consilier judeţean PNL. Acesta este acuzat că a căpuşat cu o firmă privată societatea de stat pe care o conduce. Patrichi susţine că are, la rândul lui, dosare ale adversarilor.

Sucursala Timiş a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare are personalitate juridică distinctă, fiind practic o firmă de sine stătătoare, la care acţionar e statul prin Agenţia Domeniilor Statului. „SNIFT deţine 38 de proprietăţi imobiliare cu terenurile aferente, de la zone foarte bine cotate, aproape de Timişoara, până la marginea judeţului. Valoarea de inventar a patrimoniului este de 800.000 de lei însă de foarte mulţi ani nu a fost actualizată“, spune directorul SNIFT, Ionel Patrichi.

Sub protecţia anonimatului, angajaţi ai firmei de stat susţin că s-a declanşat o luptă surdă pentru preluarea averii sale. „Au făcut un grup care vrea să preia societatea. Ideea este să o aducă într-o stare cât mai jalnică pentru a o prelua cu costuri mici. Se bazează pe faptul că, dacă devin noii proprietari, nu va avea cine să reclame la Parchet hoţiile“, declară una dintre surse. Firmă-căpuşă, înfiinţată de directorul SNIFT Inginerul Mihai Horvath, concediat recent de Patrichi, este dintre cei care-şi asumă dezvăluirea unor informaţii din interior. Potrivit acestuia, Patrichi a înfiinţat o firmă privată, care face afaceri cu SNIFT, condusă tot de Patrichi.

Conform Registrului Comerţului, în 2007, Ionel Patrichi şi cetăţeanul german Josef Nikolaus Frecot au înfiinţat Societatea Polycoat Derom SA. Imediat după înfiinţare, aceasta încheie un contract cu SNIFT, prin care firma de stat condusă de Patrichi închiriază firmei private a aceluiaşi Patrichi mai multe utilaje.

Din acte reiese că firma privată mai are şi datorii la SNIFT, care se ridică la aproape 10.000 de lei. În plus, administratorul Polycoat Derom SA, Marius Popescu, este angajat cu normă întreagă la SNIF Timiş, de unde încasează un salariu de aproape 3.000 de lei pentru funcţia de şef de formaţie. Mai mult, numărul telefonului mobil declarat la Registrul Comerţului pe firma privată coincide cu cel de serviciu al lui Patrichi de la firma de stat. „Este o situaţie ciudată de incompatibilitate din punctul meu de vedere. Trebuie să studiem cu atenţie documentele pentru a vedea exact încadrarea legală“, declară subprefectul de Timiş, Laviniu Bedrosian. Patrichi: „Totul e adevărat, sunt liberal convins!“

„Va studia mult, mai ales prefectul, sunt convins. Studiază degeaba! Totul este adevărat şi nimic nu e ilegal“, spune Ionel Patrichi. „Sunt liberal convins, nimic nu e rău în a avea firme private. Firma privată nu este o căpuşă a firmei de stat, din contră, am înfiinţat-o pentru a ajuta firma de stat. A închiriat utilaje de la SNIFT pentru a aduce un venit acestei societăţi de stat care era falimentară. Este adevărat că l-am angajat pe Popescu pentru că nu găsesc un inginer constructor bun“, declară Patrichi.

„Horvath este doar o unealtă a unui fost director de aici, care acum este inspector-şef la SNIF Bucureşti. La nivel naţional se fură foarte mult şi eu m-am interferat acestor afaceri, de aceea vor să mă dea afară. Vor să o falimenteze şi să o cumpere după aceea“, se justifică „victima“ Patrichi.

FIRMA PRIVATĂ

Nume: SC Polycoat Derom SA Număr înmatriculare: J35/3399/2007 Anul înfiinţării: 2007 Sediu: Dumbrăviţa Acţionari: Ionel Patrichi, Josef Nikolaus Frecot Administratori: Marius Popescu, Alexander Schonberger, Josef Nikolaus Frecot Telefon contact înregistrat la Registrul Comerţului: 0720.000.575 (sursa: Registrul Comerţului)

FIRMA DE STAT

Nume: Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Timiş SA Număr înmatriculare: J35/571/2000 Anul înfiinţării: 2000 Sediu: Timişoara Acţionar: Statul Român prin Agenţia Domeniilor Statului Administrator: Ionel Patrichi Şef Formaţie: Marius Popescu Telefon de serviciu al directorului: 0720.000.575 (sursa: Registrul Comerţului)

CONTRACT

Afacere „profitabilă“ Prin contractul de închiriere numărul 3.169 din 18.09.2007, SNIF Timiş închiriază utilaje către SC Polycoat Derom SA:

Excavator P 801 .........................80 lei/oră Excavator 31200 ........................99 lei/oră Buldozer S1800 ..........................85 lei/oră Buldoexcavator ...........................76,50 lei/oră Autobasculantă 16 to ..................38,5 lei/oră+ 2,45 lei/km (sursa: SNIF Timiş)

Ne puteți urmări și pe Google News