BĂTAIE între deputații din Parlamentul Turciei | FOTO

BĂTAIE între deputații din Parlamentul Turciei | FOTO

Dezbaterile maraton care au loc în Parlamentul turc asupra unor legi foarte controversate propuse de un guvern implicat în afaceri de corupţie au degenerat, azi, în acte de violenţă între deputaţi rivali.

După textul privind controlul internetului şi reforma judiciară, cel care a provocat un conflict în parlament este proiectul ce prevede desfiinţarea liceelor private foarte populare în Turcia, numite „dershane”, scrie AFP, citată de Agerpres.

Mai mulţi deputaţi ai majorităţii din Partidul Justiţiei şi Dezoltării (AKP), al premierului Recep Tayyip Erdogan, şi ai opoziţiei au ajuns chiar să se lovească. Un ales al Partidului Republican al Poporului (CHP) a fost spitalizat după ce a primit un pumn în faţă. Certurile au izbucnit în mai multe rânduri în Parlamentul turc în ultimele săptămâni.

Decizia lui Erdogan de a suprima miile de licee private se află la originea războiului ce împarte majoritatea islamo-conservatoare, la putere din 2002, în Turcia, între guvernarea AKP şi reţeaua predicatorului musulman Fethullah Gülen, unul dintre principalii proprietari ai acestor şcoli numite „dershane”.

Premierul acuză organizaţia Gülen că, în reacţie la această decizie, şi-a folosit influenţa în justiţie şi poliţie pentru a manipula anchetele anticorupţie lansate împotriva a zeci dintre apropiaţii săi, pentru a-l destabiliza înaintea alegerilor municipale din 30 martie şi a celor prezidenţiale, din august.

Pentru a avea din nou controlul asupra situaţiei, puterea de la Ankara a declanşat vaste operaţiuni în poliţie şi justiţie şi a determinat votarea unei legi foarte controversate care plasează principala autoritate judiciară a ţării, Înaltul consiliu al judecătorilor şi procurorilor (HSYK), sub tutela ministrului justiţiei. CHP a sesizat vineri Curtea constituţională pentru anularea acestei legi.

Ne puteți urmări și pe Google News